20 aprilie 2024
Top StoryLa un pas de tragedie la Insula de Agrement

La un pas de tragedie la Insula de Agrement

Un băcăuan plecat în străinătate cu familia sa și revenit acasă în perioada vacanței a fost la un pas de un mare dezastru. Anton Lucian Solomon a ales ca într-una dintre zile să meargă cu familia la plimbare la Insula de Agrement.

Într-un moment de neatenție, fiica lui cea mică, în vârstă de doar 4 ani, a călcat pe un canal din care se face alimentarea pentru furtunele de irigații. Practic fetița s-a scufundat în apă până la nas într-un canal cu adâncimea de 1,5 – 2 metri.

Reacția imediată a tatălui a făcut ca fiica sa să fie scoasă rapid, cea mică scăpând cu câteva lovituri și cu o sperietură groaznică. Anton Lucian Solomon ne-a relatat toată întâmplarea pe WhatApp-ul redacției și ne-a spus că este dezamăgit de tot ce se întâmplă. Și asta pentru că la fața locului s-ar fi aflat câteva persoane care „deserveau” instalația de irigare, oameni care au ridicat din umeri și au spus că „asta e”.



Anton Solomon a sunat la ambulanță care a sosit la fața locului și a transportat-o pe cea mică la spital. Din spusele băcăuanului, a primit și un certificat medico-legal după care a apelat la serviciile unui avocat. Însă toată lumea „l-a sfătuit” să lase lucrurile așa și că bine că nu s-a întâmplat ceva grav.

La câteva zile după nefericitul eveniment, Anton Lucian Solomon a fost din nou pe Insula de Agrement și spune că lucrurile sunt exact la fel chiar dacă acolo era să se întâmple o tragedie. „Capacele acelea, din plastic, sunt total nesigure. Trebuie să se întâmple o tragedie ca să se rezolve ceva. Sunt total dezamăgit”, a mai spus Solomon.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri