La Onești s-a semnat un parteneriat de colaborare cu orașul Suqian (China)

Municipiul Onești este vizitat în aceste zile de o delegație a municipalității prefecturale Suqian, din China, condusă de viceprimarul Shen Haibin. Din delegație fac parte Zhang Yan, director al Oficiului pentru afaceri externe, Zhu Changtu, director al Biroului comercial, și Wang Rui, director al Comitetului administrativ de dezvoltare economică și tehnologică. Vineri, 13 aprilie, la Onești a fost semnat un Memorandum de partneriat în multiple domenii între cele două orașe.

Vizita delegației chineze este un răspuns la invitația primarului Nicolae Gnatiuc și a Consiliului Local Onești, după ce acum aproape un an o delegație a municipalității, condusă de primar, a vizitat orașul Suqian, unde a fost semnat, de asemenea, un memorandum de colaborare.
În Onești, oaspeții chinezi au vizitat câteva unități industriale, între care societățile Chimcomplex și Croco, dar și Colegiul Național „Gr. Moisil”.

„Oneștiul este un oraș liniștit și frumos – a apreciat viceprimarul Shen Haibin. Cu Oneștiul vrem să dezvoltăm relații comerciale, culturale și turismul. Suntem interesați de domeniul prelurării lemnului. Am vizitat Colegiul Moisil și am discutat cu elevii. Niciunul nu a ajuns încă în China, iar noi vrem să vină mulți copii români în țara noastră, cât mai mulți tineri. Vrem și vizite la nivel înalt, ale consilierilor municipali, de exemplu. Anul trecut, domnul Gnatiuc a plantat la noi un copac, care acum e mare, un semn de prietenie dezvoltată mult. Și noi vrem ca Oneștiul să se dezvolte mult sub conducerea actualului primar. Îi dorim succes”.

Suqian este un oraș din nordul provinciei chineze Jiangsu, o așezare cu o istorie culturală de 2.500 de ani, care în 1996 a obținut statutul de prefectură. Are o suprafață de 8,555 kmp, cu o populație înregistrată de șase milioane de locuitori și circa cinci milioane de rezidenți. Principalul produs industrial obținut în oraș este baijiu – o băutură alcoolică (un rachiu) obținută din cereale, distilat din sorg fermentat. Tot aici își desfășoară activitatea și JD.com, unul dintre cei mai mari doi comercianți online din China. Zona Suqian este bogată în sare de rocă, țiței și gazele naturale, dar și cuarț, fosfor, cupru, fier etc. Lacurile Hongze și Luoma sunt protejate împotriva contaminării.

De ce înfrățirea cu un oraș atât de mare? – a fost întrebarea pe care a pus-o, vineri, chiar primarul Oneștiului și la care tot el a dat și răspuns. „Pentru că în China nu sunt orașe mici”.

Despre vizita în Suqian a vorbit și consilierul local Gelu-Ionuț Pamfil, care a fost în China cu Nicolae Gnatiuc. „Sunt convins că vom dezvolta colaborarea dintre noi – a apreciat consilierul. Cele două comunități au acum un parteneriat avantajos. Important este ca ambele comunități să simtă beneficiile”.

„Prezența delegației chineze în comunitatea noastră reprezintă respectul pe care ni-l acordă. Iar pentru a încheia un parteneriat, primul pas este să ne cunoaștem. Sperăm să fie un început de drum lung în acest parteneriat, cu frumoase realizări. Toți oneștenii au așteptări în urma încheierii parteneriatului economic, cultural și educațional”.
Nicolae Gnatiuc, primarul Municipiului Onești