29 martie 2024
ActualitateLa Berești-Tazlău a fost lansată monografia unei biserici bicentenare

La Berești-Tazlău a fost lansată monografia unei biserici bicentenare

Manifestările dedicate Zilelor comunei Berești-Tazlău în perioada 16-18 august au fost prefațate, vineri, 16 august, de un eveniment editorial, lansarea lucrării „Monografia bisericii «Sf. Nicolae și Sf. Dimitrie» Berești-Tazlău, județul Bacău, la 200 de ani (1819 – 2019)”. Monografia este scrisă de unul dintre fiii satului, Ioan Cozma, a apărut recent la Editura Filocalia din Roman, și a fost prezentată în cadrul simpozionului „200 de ani de credință, istorie și tradiții la Berești-Tazlău”. Evenimentul a avut loc în Anul omagial 2019 (al preoților învățătorilor și primarilor gospodari) dedicat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului satului românesc.

La simpozion au venit alături de fii satului, de autorul monografiei, de primarul comunei, Dumitru Tulpan, și de preotul paroh Daniel Popa, scriitorul și jurnalistul Cornel Galben și profesorul universitar, scriitorul și publicistul dr. Ioan Dănilă.

Reuniunea a fost precedată de un tedeum oficiat la mormintele preoților care au ctitorit ridicarea lăcașului de cult și a celor care au păstorit inițial comunitatea bereșteană.



Lansarea lucrării lui Ioan Cozmaa avut loc în biserica monument istoric proaspăt renovată și pregătită pentru resfințire duminică, 18 august. Despre acest eveniment și despre monografie au vorbit Dumitru Tulpan, Cornel Galben și Ioan Dănilă, dar și câțiva dintre fiii satului, preoți și foști sau actuali profesori ai școlii din Berești-Tazlău, precum și una dintre fiicele vechii și cunoscutei familii bereștene, Maria Moțet.

Monografia scrisă de Ioan Cozma se deschide cu un Cuvânt de binecuvântare al IPS Ioachim, arhiepiscopulu Romanului și Bacăului. Autorul face întâi o scurtă prezentare a comunei Berești-Tazlău și include câteva considerații privind locuirea acestor meleaguri din cele mai vechi timpuri. Este inclus istoricul satului Berești-Tazlău și al bisericii acestuia, apoi continuă cu o descriere a arhitecturii și a structurii obiectivului monografiat și se dau date interesante despre preoții slujitori, diaconii și cântăreții bisericii. Nu lipsește din carte nici „recunoștința pentru eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară”, dar nici cataclismele naturale pe care le-a traversat satul în 1971 și în 1991.

Ioan Cozma este autorul și al altor cinci monografii, ale satului Berești-Tazlău (2008), satului Tescani (2009), satului Turluianu (2014), Școlii Gimnaziale Berești-Tazlău (2015) și Mănăstirii „Buna Vestire” Pogleț (2016).

„Esența acestui eveniment a fost atmosfera pe care am simțit-o și care sper să o resimțim mult timp. Am trăit momente încărcate de emoție. Este dătător de speranță că oamenii sunt alături de biserică și îi mulțumim domnului Ioan Cozma pentru aplecarea cu care a reușit să ne capaciteze. Cărțile precum aceea scrisă de dumnealui ne aduc aminte de înaintași, de ceea ce înseamnă valoarea și pe meleagurile noastre.”
Dumitru Tulpan, primarul comunei Berești-Tazlău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri