târgul de turism

Consiliul Județean Bacău participă și în acest an, prin Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont (SPJPTCAS), la Târgul de Turism al României.

În perioada 16 – 19 noiembrie, la București va avea loc Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, organizată și găzduită de Complexul Expozițional Romexpo, în parteneriat cu organizații și asociații din domeniul turismului românesc: Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România, Federația Patronatelor din Turismul Românesc, Organizația Patronală a Turismului Balnear din România, Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural și Camera de Comerț și Industrie a României.

La standul județului vor fi prezentate broșuri, hărți turistice, flyere, expuneri video, obiecte artizanale și produse tradiționale, care pun la dispoziția vizitatorilor informații despre obiectivele turistice, arta populară și tradițiile din zonă, precum și posibilitățile de tratament și agrement.

Stațiunile județului, Slănic Moldova, Târgu Ocna și Moinești își doresc să atragă un număr cât mai mare de turiști prin promovarea principalelor obiective turistice și a pârtiei de schi Nemira din Slănic Moldova.

PUBLICITATE

Vizitatorii sunt așteptați în standul județului, din Pavilionul C3 al Romexpo, joi – sâmbătă între orele 10,00 – 18,00 și duminică, 19 noiembrie, între orele 10,00 – 16,00.

“Consiliul Județean își dorește ca prin participarea la Târgul de Turism al României să aducă în atenția vizitatorilor și potențialilor turiști acest ținut plin de istorie, cultură, obiceiuri și tradiții atât de diverse, cu oameni gospodari și primitori, cu destinații pitorești care îi așteaptă să-i treacă granițele. În acest an vom avea o prezență mai dinamică și mai vizibilă, întrucât alături de serviciul nostru vor participa și UAT-urile din Moinești, Târgu-Ocna, Slănic-Moldova și Palanca”.
Romil Botezatu, directorul SPJPTCAS Bacău

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ