18 aprilie 2024
ActualitateJoi și vineri se sistează alimentarea cu gaze naturale la Oituz

Joi și vineri se sistează alimentarea cu gaze naturale la Oituz

De joi dimineață (16 august, ora 8,00), în localitatea Oituz va fi sistată furnizarea de gaze naturale. Funizorul, compania Delgaz Grid, începe lucrări la sistemul de transport al gazelor.

Reluarea serviciului de distribuţie – ne-a informat compania – va avea loc vineri, 17 august, cel mai probabil începând cu ora 20,00.

Delgaz Grid solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute.



În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)
sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

„Delgaz Grid regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegere” – au tansmis reprezentanții companiei.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri