25 aprilie 2024
ReportajJandarmi bacauani in teatrele de lupta din Afganistan si Kosovo

Jandarmi bacauani in teatrele de lupta din Afganistan si Kosovo

Misiunile internationale efectuate in teatrele de lupta din Afganistan si Kosovo si-au lasat amprenta asupra militarilor. Doi dintre ei sunt plutonierul major Dorinel Mardare si plutonierul adjutant Gabriel Muntenasu, de la Gruparea Mobila de Jandarmi Bacau. Primul a trait experienta in Afganistan, iar cel de-al doilea a fost in Kosovo.

Pentru plutonierul major Doru Mardare, misiunea din Afganistan a fost pregatita cu simt de raspundere. Concurenta a fost mare, insa, din Bacau au luat examenele cu brio doar cinci cadre de la Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau. “Am plecat cinci numai din Bacau, in conditiile in care au fost scoase la concurs zece posturi pentru Afganistan – declara plt.mjr. Dorinel Mardare. Eu, cpt. Tiberiu Baciu, lt. Adi Matasaru, plt. Dragos Bujor si plt. Loredan Vrajmasu. Ne-a prins bine ca am plecat cu totii in acelasi loc. Ne-a avantajat intr-un fel faptul ca ne aveam unii pe altii. Pâna sa ajungem aici, am trecut prin sase luni de pregatire fizica intensa si cursuri pentru perfectionarea limbii engleze”.

Mardare spune ca in Kandahar i-a invatat pe politistii afgani masuri de securitate. Experienta celor sase luni petrecute pe “un teren minat” i-a fost de-ajuns si spune ca nu s-ar mai intoarce. “Nu m-as mai duce in Afganistan, pentru ca acolo nu stii de unde cad bombele. Afganii sunt foarte inventivi in materie de tehnica de razboi, iar metodele folosite de ei sunt extrem de periculoase”. Militarii care au trecut prin experienta Afganistan povestesc ca, in loc de declansatoare, rebelii afgani folosesc bidoane cu apa.



Temperaturile extrem de ridicate evapora apa, iar in momentul in care nu mai exista presiune pe declansator, porneste racheta. Intre timp, afganii fug, se ascund si astfel nu se inregistreaza victime in rândul lor si nici nu pot fi prinsi in flagrant.

Printre criminalii de razboi

Plutonierul adjutant Gabriel Muntenasu a executat o misiune internationala de sase luni, in Kosovo. El a avut misiuni de patrulare, paza si escorta detinuti si criminali de razboi, paza si protectie in vama. Nu i-a fost frica de misiunea in sine, ci mai curând de faptul ca putea fi impuscat accidental. “Când se casatoresc, când au un botez sau mai stiu eu ce sarbatoare, albanezii ies in strada cu armele si trag la intâmplare, manifestându-si bucuria – declara plt.adj. Gabriel Muntenasu.

Tocmai din aceasta cauza mi-a fost teama sa nu fiu impuscat din greseala”. Ambii jandarmi recunosc ca sunt mândri ca au participat la misiuni internationale si ca au capatat experienta. Misiunile internationale le-au adus insa si satisfactii financiare, pentru ca, de la caz la caz, un militar poate câstiga in sase luni pâna la 20.000 de euro. Riscurile sunt insa pe masura, iar familiile celor care si-au pierdut sotii sau copiii in teatrele de lupta, stiu ca militarii au platit scump participarea la o misiune internationala.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri