· în acest context va avea loc deschiderea Salonului Cărții „Avangarda XXII“
Luni, 3 octombrie, vor debuta la Pensiunea ,,Balta Albastră” din satul Siret (comuna Letea Veche) manifestările Festivalului-Concurs Național de Poezie „Avangarda XXII“, ediția a XIX. Festivalul este organizat de Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov“, manifestare la care își aduc contribuția Consiliul Județean, Asociația Culturală ,,Familia Lecca”, Filiala ,,Col. Corneliu Chirieș” Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, Centrul de Cultură ,,George Apostu”, Parohia ,,Precista”, Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor și Filiala Roman a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).
În cadrul itinerariilor invitaților la Pensiunea ,,Balta Albastră” va avea loc colocviul pe tema „Destinul scriitorului într-o literatură confiscată de mass media și de publicitate”, susținut de scriitorii Adrian Dinu Rachieru, Cassian Spiridon, Ștefan Mitroi, Iacob Florea, Firiță Carp, Alexandru Ovidiu Vintilă, Isabel Vintilă ș.a.
Tot la ,,Balta Albastră” se vor decerna premiile Fundației Culturale ,,Georgeta și Mircea Cancicov”, ale Asociației Culturale ,,Familia Lecca”, ale Filialei Bacău Cultul Eroilor și ale Filialei Roman a UZPR, după care vor avea loc deschiderea Salonului Cărții „Avangarda XXII“ și lansarea celor mai semnificative volume de poezie, de proză, de eseistică și critică literară și de istorie culturală, monografie, memorialistică, jurnal și publicistică apărute anul trecut:
La manifestări vor fi prezentați autorii cărților lansate (care vor oferi autografe), scriitorii invitați la festival, iar poeții vor citi din creația proprie.
Manifestarea va fi prefațată de un interesant moment muzical susținut de cantautorii Maria Tătaru (folclor tradițional) și Florin Țuțuianu (folk).















