11 octombrie 2024

Întotdeauna voi fi eu!

Pe când mă întorceam acasă, la o oră târzie, pe o străduță întunecată, ceva mi-a căzut la picioare. Habar nu aveam ce era, cert este că zgomotul pe care l-a făcut, ecoul pe care l-a trezit brusc în mine, m-a făcut să tresar și să mă întreb: Cine sunt eu? Se spune că atunci când ești bun la suflet, Dumnezeu este cu tine oriunde. Atunci de ce să-mi fac griji? Frica nu ar trebui să aibă loc în sufletul nostru. Când îl iubești pe Dumnezeu nu mai ai nicio teamă! Acesta este adevărul! Dacă vă păstrați sufletul curat, teama nu pune stăpânire pe voi. Așa este! Vezi, m-am liniștit, spun repede! Indiferent care este sursa gândurilor tale, există un aspect pe care doresc să-l subliniez: Tu și numai tu deții controlul asupra propriilor acțiuni. Nu mă surprind încercările din viața mea niciodată. Ele sunt experiențe ca oricare altele. Sunt tristă, iar apoi sunt foarte fericită. Așa este viața! Câtă rabdare, ai putea spune… Da, am răbdare! Răbdarea îți dă tot ce ai visat. Ea este singura care demonstrează că știi ce vrei. Și eu știu ce vreau! Să fac bine familiei mele și semenilor mei. Ca și cum mi-aș face mie acel bine. Dar cum putem face cât mai mult bine, pentru cât mai mulți oameni, cu resursele pe care le avem? Fiecare ne pricepem la ceva. Fă ceea ce știi tu mai bine și nu uita: nu reinventa roata, lasă-i pe pricepuți să o facă!

M-au luat gândurile… mai am puțin și ajung acasă. Deja am parcurs jumătate din drum. Sună telefonul! Tresar din nou. Nu răspund! Voi face zgomot și mai tare. Noaptea e mai bine să fie liniște. Cum, iar te sperii? Nu, doar mă întreb din nou: Cine sunt eu? Sunt omul care iubește recunoștința… Sunt recunoscătoare vieții, extrem de recunoscătoare! Am o familie tare frumoasă și suntem sănătoși. Este cel mai prețios lucru din viața mea. Astfel, devin conștientă de faptul că am binecuvântarea lui Dumnezeu. Știți de ce? Pentru că atunci când port recunoștință în suflet, am certitudinea că Dumnezeu mă iubește și mă va ajuta mereu. Cum se spune? Ajutorul tău pentru mine este de la Dumnezeu. Chiar așa este și îți mulțumesc!



Mai am puțin și ajung acasă… Nu am mai mers de mult pe jos, mai ales noaptea. Uff, și este atât de frig! În schimb nu îmi este teamă de nimic, asta contează cel mai mult. De fiecare dată vorbesc în termeni optimiști despre felul în care mă simt. Da, acum mă simt în siguranță, îmi place să dau vești bune tuturor, îmi place să vă încurajez și să vă fac complimente, ori de câte ori am ocazia. Îmi place să vă povestesc despre lucrurile pozitive pe care le fac zi de zi. Îmi place să vă ascult problemele și sunt săritoare atunci când îmi cereți ajutorul. Vă încurajez și mă bucur de sprijinul vostru mereu, căci cred în capacitatea noastră de a reuși, mai ales că am încredere deplină în voi. Sunteți minunați cu toții! Îmi place să gândesc în stil mare, deoarece voi prețui întotdeauna oamenii mai mult, îi voi vizualiza de fiecare dată în ipostaza lor cea mai bună. Voi gândi măreț despre oameni, deoarece voi scoate din ei tot ce este mai bun. Așa se întâmplă și acum… Tu ești important pentru mine, ești omul pe care îl vreau în viața mea, omul care mă determină să fac lucruri de calitate! Sunt fericită de fiecare dată când viața îmi scoate în cale oameni ca tine. Ce bine ar fi să întâlnesc pe cineva ca tine, acum, în drum spre casă! Știu cum să faci: mergi cu 25% mai repede. Grăbește pasul treptat… Ai ajuns la 50%? „Da!”Acum fii constant! Stabilește contactul cu tot ce te înconjoară! Fii încrezător în Dumnezeu și spune răspicat:

  Întotdeauna voi fi eu!

  Carmen Barcan, terapeut



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img