28 aprilie 2024
ActualitateIntervenție a pompierilor băcăuani pentru lichidarea unui incendiu, în comuna Berzunți

Intervenție a pompierilor băcăuani pentru lichidarea unui incendiu, în comuna Berzunți

În cursul zilei de ieri, 09 ianuarie a.c., pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Berzunți, sat Dragomir, în urma unui apel primit pe SNUAU 112, care anunța producerea unui incendiu, la nivelul unor anexe.

De urgență, la locul indicat s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 130 mp, la nivelul anexelor a doi proprietari. Acesta a fost lichidat în limitele găsite, în cooperare cu S.V.S.U. Berzunți.



Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este coșul, burlanul de fum defect sau necurățat.

Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente, reamintim cetățenilor o serie de măsuri care trebuie respectate, la exploatarea mijloacelor de încălzire:

 Asigurăți-vă că o persoană autorizată va verifica, repara și curăța coşurile de fum, cel puţin o dată pe an;
 Puneți materialele combustibile la distanţă faţă de sobe. Asigurați izolarea sobei faţă de podea şi pereţii din apropiere;
 Folosiți doar tipul de combustibil pentru care a fost proiectat sistemul de încălzire şi respectați întocmai instrucţiunile producătorului;
 Depozitați cenuşa într-un container de metal în exteriorul locuinţei şi la distanţă de casă, grajd, fânar, depozite, etc;
 Stingeți întotdeauna focul din sobă înainte de culcare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri