24 aprilie 2024
OpiniiEditorialInteresul poartă fesul!

Interesul poartă fesul!

Aș fi vrut să-mi spun, în cele ce urmează, părerea personală despre planul de relansare economică prezentat acum două zile de Guvern și să încep cu formula folosită de celebrul Ion Creangă: „Nu știu alții cum sunt, dar eu…”. Am făcut, însă, o predocumentare pe acest subiect, așa cum se face obligatoriu în presă, și m-am contaminat de virulența altor comentatori. Unii m-au scârbit, pur și simplu, și între ei sunt mai ales politicienii din opoziție, pentru formulele folosite în a combate, alții mi-au dat de gândit, iar pe unii i-am privit cu simpatie, pentru că erau „din popor” și nu au nicio vină conform dictonului „O, sancta simplicitas!”.

Acum știu cum sunt și gândesc alții și, evident, nu e rău. Toți au dreptul la opinie.

Guvernul propune (unii spun că promite electoral!), între altele, o creștere a PIB cu 13%, cu 11% mai multe locuri de muncă, dar și reducerea costurilor administrației cu 22%. Pentru a nu mai vorbi de autostrăzile și spitalele regionale puse din nou în plan. Dar câte altele!

Ce spun opoziția și oponenții? Evident, că planul nu oferă soluții reale de relansare în economie, că multe propuneri sunt vechi, populiste și nu au surse de finanțare. Nici aici nu intru în amănunte.

Dar nu pot trece peste opinia unui foarte cunoscut jurnalist-comentator: „Dacă te uiți pe Planul de relansare economică nu ai cum să nu observi cum țâșnesc miliardele prin fiecare silabă. Și se aruncă bine de tot cu bani, că doar e reglat din pix și nu costă nimic să păcălești fraierii dispuși să-ți creadă toate SF-urile. Nici măcar colegii liberalilor de la USR nu au putut să înghită gogomăniile regimului Iohannis-Orban. (…) Nu vom mai avea loc de autostrăzi. Va fi autostradă lângă autostradă.”

Judecați fiecare asemenea comentarii după convingerile proprii, dar și cu multă știință, nu vă luați ușor după unii sau după alții. Pentru că interesul poartă fesul!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri