20 aprilie 2024
OpiniiSihăstriile labirintuluiÎntâlnirile de la Văratec

Întâlnirile de la Văratec

Inițiativa a trei scriitori – Viorel Savin, Petre Isachi și Mihai Botez-Stîncaru – tinde să capete statut de tradiție. ,,Întâlnirile de la Văratec”, organizate inițial doar sub egida Revistei de Cultură 13 PLUS, au ajuns la ediția a III-a. Scriitori, artiști plastici și muzicologi, critici și istorici ai literaturii, eseiști, au abordat în primele două întâlniri (2019, 2020) teme fundamentale ale culturii și civilizației. Ecourile acestor dezbateri au fost reflectate mai ales în revista amintită, dar și în cotidianul ,,Deșteptarea”. Dezbaterile au fost găzduite uneori de Mănăstirea Văratec, Biblioteca Orășenească Tg. Neamț sau de localitatea Ghindăoani (locul de naștere al filosofului Vasile Conta), de vecinătatea casei (aflată în paragină) în care s-au întâlnit Eminescu și Veronica Micle etc.

Ediția din acest an (30 august – 2 septembrie 2021) va fi gestionată de Revista de Cultură 13 PLUS, Asociația Culturală Renașterea Buhuși și Biblioteca Orășenească George Bacovia Buhuși. Vor participa, ca și în celelalte ediții, scriitori, artiști plastici și muzicologi, critici și istorici ai literaturii, eseiști, dar și un criminolog devenit scriitor. Printre aceștia se numără: Cristina Ștefan, Ozana Kalmuski-Zarea, Petre Isachi, Viorel Savin, Ion Fercu, Ion Dinvale, Ștefan Munteanu, Adrian Lungu, Theodor George Calcan, Petru Botezatu, Alexandru Dumitru, Constantin Leonte, dar și scriitorii născuți în Văratec: Mihai Botez-Stîncaru și Petru Nica. Spirtul tuturor dezbaterilor va fi influențat, desigur, de tema generală a întâlnirii: ,,Galaxia Gutenberg și deplasarea spre roșu”. Debutul va fi găzduit de casa prof. univ. dr. Ștefan Munteanu (Izvoare – Dumbrava Roșie, Neamț). Ineditul popas estetico-filosofic eminescian de aici va cuprinde vizitarea  fondul privat de carte „Mihai Eminescu” și lansarea volumului  lui Ștefan Munteanu: ,,Comentarii estetico-filosofice” (București, Editura Eikon, 2021). Momentul aniversar ,,Revista de Cultură 13 PLUS – 200 declarații de dragoste” și provocarea eseistică ,,Galaxia Gutenberg și deplasarea spre roșu”, lansată de Ion Dinvale, vor trage cortina peste întâmplările din prima zi, în acordurile momentului poetic susținut de Cristina Ștefan, Theodor George Calcan, Ion Dinvale, Ion Fercu, Alexandru Dumitru.

,,Bacovia 140/ Bacovianismul”, ,,Culoare și muzică în poezia lui Bacovia” vor prefața ziua a doua a întâlnirii. Inedit: ,Biblioteca ,,George Bacovia” Buhuși va prezenta caricaturi după chipul lui Bacovia semnate de artiști plastici din întreaga lume. Mihai Botez-Stîncaru își va lansa volumul sapiențial ,,CARTE DIEM” (Bacău, Editura Egal, 2021), Petru Botezatu va cultiva vraja aforismelor personale, toți participanții urmând să facă, în final, la ,,Indiscreții de atelier”, ,,mărturisiri de autor”.



,,Poetica și poietica romanului «Gresia albastră»” (Iași, Editura Junimea, 2021), publicat de Viorel Savin la Editura Junimea (2021), lansarea volumului de poeme al lui Ion Dinvale, „La apa Vavilonului” (Bacău, Editura Ateneul scriitorilor, 2021) și reflecțiile (,,Anotimpuri muzicale”) Ozanei Kalmuski – Zarea vor reprezenta atracțiile celei de-a treia zile. Cortina peste manifestări va fi trasă de ,,critica criticii” romanului lui Ion Fercu, ,,Dac-aș fi fost Dumnezeu” (Iași, Editura Junimea, 2021) și de ,,gândurile empatice despre ediția viitoare a «Întâlnirilor»”. Muzeul Mănăstirii Văratec va fi îmbogățit cu fotografii ale anului 1931 (cu măicuțe originare din Buhuși) donate de familia profesorilor buhușeni Angela și Crisostom Dantz. Moderatorii acestor întâmplări – Petre Isachi, Cristina Ștefan, Viorel Savin, Ion Fercu, Ion Dinvale, Mihai Botez-Stîncaru – vor avea misiuni dificile, întrucât participanții, aflați și sub vraja Văratecului și Agapiei, vor revendica și puțin timp liber…

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri