Într-o decizie recentă, Tribunalul Bacău-Secția a II-a Civilă a admis apelul formulat de către un băcăuan împotriva unei sentințe civile emise de Judecătoria Bacău, care îl obliga la plata unor sume de bani către o firmă, conform Juridice.ro. Această decizie a avut la bază o excepție importantă, și anume prescripția dreptului la acțiune invocată de pârât.
Cazul a început cu o cerere înregistrată la Judecătoria Bacău în noiembrie 2022, în care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unor sume de bani, inclusiv debit principal, penalități de întârziere și dobândă legală, pe baza unui contract de furnizare de servicii încheiat cu O. România. Deoarece cererea a fost formulată prin procedura cererii de valoare redusă și părțile nu au participat la proces, judecata s-a desfășurat în lipsă, la solicitarea reclamantei.
Sentința inițială a Judecătoriei Bacău a fost în favoarea reclamantei, obligând pârâtul la plata sumelor solicitate. Cu toate acestea, pârâtul a formulat apel împotriva acestei hotărâri.
În cadrul procesului de apel, una dintre excepțiile majore ridicate a fost prescripția dreptului la acțiune. Instanța de apel a analizat această excepție și a ajuns la concluzia că aceasta este întemeiată, deoarece dreptul la acțiune al reclamantei era prescris la momentul formulării cererii de chemare în judecată.
Potrivit instanței, termenul de prescripție aplicabil în cazul dat a început să curgă de la data la care obligația de plată a devenit exigibilă pentru pârât. În acest caz, obligațiile de plată vizau facturi emise la date specifice și cu scadențe clare, iar termenul de prescripție de 3 ani era calculat de la acele date.
Cu toate că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în 2022, instanța de apel a constatat că aceasta a fost depusă după expirarea termenului de prescripție de 3 ani, astfel că dreptul la acțiune al reclamantei a fost stins.
În consecință, instanța de apel a anulat sentința inițială și a respins cererea de valoare redusă, pe motivul prescripției dreptului material la acțiune. Această decizie subliniază importanța respectării termenelor de prescripție în litigiile civile și necesitatea ca părțile să își exercite drepturile într-un cadru de timp legal stabilit pentru a evita stingerile de drept.
