4 mai 2024
CulturăÎnsemne militare băcăuane din Primul Război Mondial prezentate la Vaslui

Însemne militare băcăuane din Primul Război Mondial prezentate la Vaslui

Uniforma unui ofițer al Regimentului Erou 27 de Infanterie din Bacău a stat alături de uniformele specifice purtate de domnitorii Ștefan cel Mare și Alexandru Iona Cuza în galeria prezentată la cea de a XLIII-a ediție a Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis”, organizată de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui.

Uniforma a fost purtată de președintele Asociației Tradiții Militare Românești, din Bacău, col. (rtg.) Stelian Cojocaru, care a vorbit asistenței despre sacrificiile Regimentului 27 în Primul Război Mondial la Porțile Moldovei, la Cireșoaia și la Coșna.



La simpozion au fost prezenți circa 80 de specialiști: istorici, cercetători, cadre didactice, manageri și profesioniști și istorici din România și alte patru state. Județul Bacău a mai fost reprezentat la această manifestare și de Mihaela Băițan – directoarea Filialei bacău a Muzeului Național Militar „Regele Ferdinand I” și de istoricul Vilică Munteanu.

„Acta Moldaviae Meridionalis” este, din 1979, anuarul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare”.

Ediția din acest an a simpozionului care poartă numele anuarului a fost dedicată împlinirii a 200 de ani de la nașterea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), Centenarului Tratatului de pace de la Trianon (1920), dar și împlinirii a 75 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (1945).

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri