Alex Hriscu se simte in bazin la fel de bine cum se simte in banca la scoala. Pe bune! Asa ca bacauanul nu avea cum sa o dea in bara tocmai la Campionatul National Scolar de Inot prevazut in FRNMP si in cadrul ONSS! La competitia desfasurata week-end-ul trecut, la Resita, Alex a cucerit tot ce se putea cuceri.
Mai putin la 100 metri bras, unde s-a… „multumit” doar cu un bronz. In rest, sportivul legitimat la LPS Bacau s-a incoronat campion national scolar Under 12 la nu mai putin de sase probe: 50 si 100 m fluture, 50 si 100 m spate, 50 si 100 m liber!
„Nivelul concursului a fost destul de ridicat, dar eu am fost bine pregatit si motivat”, a declarat elevul profesorului Dragos Furdu, care a precizat ca succesul de la Resita il ambitioneaza si mai mult in vederea urmatoarelor trei competitii, programate luna viitoare: Internationalele de la Linz (Austria), Campionatul National de la Braila si Cupa „Aqua Club” de la Bacau.
Elev la Scoala Gimnaziala „Alexandru Ioan Cuza”, Alex Hriscu a tinut sa dedice reusitele de la Nationalele Scolare doamnei diriginte Tatiana Dilcu si domnului director adjunct Costel Paduraru. Alaturi de Alex Hriscu, un alt inotator pregatit de Dragos Furdu la LPS Bacau a urcat pe podium la Campionatul National Scolar.
Este vorba de Robert Bolfa, medaliat cu bronz la 50 m fluture.















