3 februarie 2023
-1.1 C
Bacău

Informații în premieră despre carnetul de cură și primul jurnalist străin revenit la Slănic

HomeActualitateInformații în premieră despre carnetul de cură și primul jurnalist străin revenit la Slănic

 Ziarul ,,Curierul Slănicului  Moldova”

Informații în premieră despre carnetul de cură și primul jurnalist străin revenit la Slănic

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.

În fapt, un  jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.



Mențiune: Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană, ca și a a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.

În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 2, Anul V, Duminică, 1 iulie 1907.

Din sumarul acestui număr: Slănicul, din nou promovat prin intermediul ziarului; în ,,Galeria Administrației” este prezentat Dimitrie Botez, un alt efor al Epitropiei ,,Sf. Spiridon” din Iași; pledoarii pentru tratamentul cu ape minerale și noutăți despre carnetul de cură; convorbire cu primul important jurnalist străin care revine la Slănic; sfaturi pentru aplicarea corectă a procedurilor de hidroterapie și deschiderea, în premieră, a băilor calde, în incinta hotelului ,,Racoviță”; drumul de la Târgu-Ocna la Slănic și priveliștea stațiunii, în descrierea lui Alexandru Vlahuță; o întâmplare cu un pistolar.

Și în acest număr, prin articolele ,,Măreția Slănicului” și ,,Slănicul și Sinaia” (acesta din urmă a mai fost prezentat într-un alt număr al ziarului), redacția continuă promovarea stațiunii Slănic-Moldova, prin prezentarea atuurilor sale, în permanentă comparație cu Sinaia, stațiune avantajată de investițiile familiei regale a României care și-a stabilit aici, încă de prin 1864, reședința sa de vară (construind complexul castelului ,,Peleș”) și unde aceasta ,,cheltuiește câteva milioane pe an, iar personalitățile politice și din elită, trebuie și ele să cheltuiască, volens – nolens, contribuind astfel, la succesul și înfrumusețarea ei”. În timp ce la Slănic, singurul și cel mai important investitor rămâne Epitropia Spitalului ,,Sf. Spiridon” din Iași, administratorul stațiunii.

Iar preamărirea stațiunii (cu felicitări pentru o asemenea constantă în atragerea vizitatorilor) reiese și din următoarele rânduri: ,,Slănicul este una din aceste frumuseţi mari și minunate, este maximum de artă și de dibăcie pe care natura le-a putut pune în crearea pe pământ al unui unghi de farmec dumnezeesc. Și iarăși mă întreb: cât de neiertat este păcatul acelora, care neînțelegând sau mai nimerit, nu voiesc să înțeleagă și să prețuiască acest dar extraordinar hărăzit de natură Țării Românești, trec pe lângă Slănic sfidându-i cu ingîmfare măreţia pitorescului și minunea apelor sale tămăduitoare, pentru a satisface acele ridicole  exigențe ale snobismului nostru naţional, care nu permite unui român bun să-și cheltuiască miile,  decât în staţiuni balneare din… străinătate ? Lucrul nu e tocmai de mirare, deoarece cam în toate manifestările vieţii noastre publice şi private, nu suntem mai plini de gratitudine și de respect pentru ceea ce avem vrednic de venerat și de prețuit. Și totuși, nu va mai dura mult și va veni și vremea când Slănicul Moldovei va deveni un adevărat Mecca al românilor de pretutindeni”.

În ,,Galeria Administrației” apare și Dimitrie Botez, sau ,,C. C. Mitică – așa cum îl cunosc ieșenii – una dintre figurile cele mai cunoscute și îndeobște respectate în capitala Moldovei”. Iată și o succintă caracterizare a domniei sale: ,,A fost multă vreme prim-ajutor de primar al Iaşului, în care calitate a inaugurat o adevărată eră nouă în chipul de administrare a bunului public. Muncitor, priceput, devotat și mai presus de toate de o corectitudine ideală, dl Dimitrie Botez şi-a epatat un adevărat titlu de recunoștință în mijlocul concetăţenilor săi. Tot zodia norocoasă a Slănicului a făcut, se vede, ca acest spirit împodobit cu atâtea calităţi, să vie în fruntea epitropiei Casei `Sf. Spiridon`. Oricine își poate închipui câtă prosperitate și fericire se vor revărsa asupra Slănicului, din puterea de iniţiativă şi de muncă, a acestui eminent temperament de ordine și de conștiinciozitate”.

În două frumoase descrieri ni se înfățișează izvoarele minerale în toată splendoarea lor peisagistică, o dată cu efectele tămăduitoare ale acestora.

În prima dintre acestea (,,La izvoarele Slănicului”) suntem înștiințați că dimineața, între orele 6.00 – 8.00, toată suflarea Slănicului se află la cura de ape minerale, dar nu înainte de a fi consultat pe unul dintre ,,medicii eminenți ai băilor”. Acum vine însă și partea interesantă, inedită, a consultului: ,,De la doctor ieși cu speranţă și cu un carnet. După o copertă roșie sau albastră, ilustrată cu o alegorie medicală (probabil cu unul dintre cele mai vechi simboluri ale medicinei, cum ar fi cel al șarpelui răsucit în jurul unui pocal, sau al șarpelui încolăcit în jurul unui baston, n. a.), urmează în 18 pagini o descriere ilustrată a Slănicului: calitatea izvoarelor, hydroterapia, hotelurile, costul vieţii etc. După asta urmează două file albe, pe care medicul scrie diagnosticul şi ordonanța amănunţită a curei pe care trebue s-o urmezi. Fără de ea nu poţi începe cura. Și iată-te a doua zi dimineaţă pornind somnoros spre izvoare, dar bucuros că te vei face bine, sănătos”. Până și cuconițele care la București sunt așa de tardive în activitățile matinale, la Slănic le găsești la cură, încă de la ora 6.00, ca mai toată lumea. Ei, atunci să vezi ce de toalete, nu numai la doamne, ci și la bărbați, care se iau la întrecere cu ele și izbutesc să se schimbe tot mai des, ceea ce face ca Slănicul să devină un loc ,,grozav de cochet; pentru fiecare oră el își are o toaletă specială”. Dintre cele opt izvoare, două sunt foarte căutate: Nr. 3, dimineață și Nr. 1, după masă: ,,Pretutindeni pahare și iar pahare. O fată de țăran umple mereu câte-o tavă și o împarte boierilor”. După-amiaza, cura de ape se face între orele 16.00 – 18.00, cu mai puțină viață și mai mult la Izvorul Nr. 1. ,,Sunt ape diurectice și se beau mai cu măsură; doza maximă nu trece de două pahare. Și până la apusul soarelui, sub enorma stâncă de pe aleea izvoarelor, împestrițată de iscălituri și de nume săpate cu dalta italianului, dacă nu au putut fi săpate cu cea a istoriei, suferinzii reali și imaginari se perindă plini de credință ca la Izvorul Tămăduirii” (sărbătoare închinată Maicii Domnului, care i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457 – 474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare).
Cea de-a doua descriere (,,La Slănic”) pornește de la tema fericirii omenești, care de multe ori constă ,,în mistuirea regulată a stomacului” (aici cu sensul de digerare, n. a.), fapt bine conturat în acest articol într-un dialog purtat imaginar între scriitorul și enciclopedistul umanist francez Denis Diderot (la fel ca în cartea sa ,,Nepotul lui Rameau”) și Narcis Rameau, un fel de exemplar al unei întrupări unice moderne a bufonului. Un personaj asemuit de autorul articolului din ziar (semnat cu pseudonimul ,,Dela Roșcani”), cu cel din cartea ,,Nepotul lui Rameau”, a lui Diderot, în care bufonul este Jean-François Rameau, nepotul compozitorului și muzicologului francez Jean-Philippe Rameau, considerat un preclasic al orchestrei simfonice. ,, Nu ştiu dacă Narcis nebunul n-a spus ultimul cuvânt în chestia pe care filosofii o discută și azi. Nu știu dacă doctorii sunt de aceeași părere cu Narcis. Izvorul mai tuturor relelor, tuturor nenorocirilor e stomahul său, Duceţi-vă la Slănic, acolo veţi găsi izvorul tămăduirii”, conchide autorul în finalul articolului.

,,Reportajul Slănicului” relatează în acest număr vizita incognito a unui cunoscut publicist francez al epocii, Alfred Poidvin, care s-a aflat pentru o scurtă perioadă la Băile Slănic. A trecut aproape neobservat, doar întâmplarea a făcut ca un prieten al redacției să petreacă împreună cu acesta câteva ore și să întrețină o conversație, urmată de o masă delicioasă la Cazinou.

Cu părere de rău pentru încălcarea intimității jurnalistului francez, dar din dragostea de a-i servi pe cititorii cei fideli, redacția publică discuția dintre cei doi, care prefigurează în prima ei parte, cotitura istorică ce avea să vină: Revoluția Rusă din 1917, terenul fiind pregătit de Revoluția din 1905 – 1907 (tot din Rusia), prima revoluție burghezo-democratică din epoca imperialismului, care a pus un accent considerabil pe intervenția și lupta proletariatului, revoluție înăbușită în cele din urmă:

,,Din Rusia aduc vești bune, căci guvernul rusesc este hotărât de a ameliora cu mult situațiunea păturilor muncitoare. Dacă ar fi să analizez cauzele care au adus această schimbare în bine pentru prolelariat, explicaţia n-ar fi tocmai greu de găsit: guvernul n-a pulut rezista opiniei publice din Occident şi chiar din întreaga Rusie. Ultimele două congrese din Sankt Petersburg au învederat guvernului rusesc că lucrurile nu mai pot merge ca până acum. Îndreptarea situaţiei este rezultatul revoluţiei, căci manifestări de asemenea natură, provoacă întotdeauna reacţii”.

În cea de-a doua parte a conversației, întrebat ce părere are despre cum a regăsit Slănicul, francezul, care fusese pe aici în urmă cu doisprezece ani, mărturisește: ,,Într-adevăr, este o diferență enormă între ce era odinioară și ceea ce este acum, doar pitorescul a rămas același. Noile clădiri, mai ales hotelul Racoviță și Cazinoul dau Slănicului o aparență cu totul occidentală. Și nu e rău că s-au făcut atâtea sacrificii. Țara dumneavoastră este vizitată de mulți străini și străinul întotdeauna își face idee de progresele civilizației unei țări, mai mult după ceea ce vede. Slănicul e comoară frumoasă a României și-mi pare foarte rău că timpul nu-mi permite să mă folosesc mai mult de binefacerile lui”.

Pentru ca procedurile de hidroterapie să se desfășoare corect și fără incidente, medicul Alexandru Brăescu, directorul Stabilimentului de hidroterapie și medicul-inspector al stațiunii propune o serie de prescripții, care trebuie urmate cu rigurozitate înainte și după efectuarea hidroterapiei (,,Slănicul Medical”). Și ca o noutate, ni se aduce la cunoștință că, marți, 26 iunie 1907 s-a petrecut un fapt de mare importanță, un adevărat triumf pentru această localitate balneară: deschiderea instalației de băi calde, în incinta hotelului ,,Racoviță”, una ,,sistematică și modernă în larga accepţiune a cuvântului, putând rivaliza cu orice instalaţiune de acest fel din oricare altă stațiune balneară din apusul civilizat”. Astfel, sunt scoase din circuit ,,vechile barăci din lemn, atât de primitive și defectuoase, unde, spre rușinea Slănicului, au fost până deunăzi instalate acele băi”. Noile cabine aveau în dotare căzi din lemn sau tablă şi mobilier, iar apele minerale erau încălzite cu ajutorul cazanelor mobile pe abur, care funcţionau pe lemne, fiind aduse în pavilion cu ajutorul unor pompe.

La rubrica ,,Slănicul Pitoresc” este publicat în premieră, un fragment din cartea ,,România pitorească”, de Alexnadru Vlahuță, în care este descries drumul de la Târgu-Ocna la Slănic precum și priveliștea încântătoare a stațiunii (,,În munții Bacăului”): ,,Drumul îngust șerpuieşte pe sub stânci, pe marginea Slănicului, ale cărui unde repezi vâjâie clăbucite de pietre. Găsim după un ceas, la vechiul cerdac – două căsuțe între care s-aşterne peste volbura apei, un umbrar de scânduri, mâzgălit de iscălituri. De-aci încolo se mai lărgește puţin: începe satul; mergem încă vreun ceas printre casele rar înşirate de-a lungul pârăului, cotim la stânga pe după o perdea de fagi, urcăm un dâmb, și deodată înaintea noastră se descopăr, luminoase în rama lor de codru, Băile Slănic – Sinaia Moldovei.

Aici valea se închide în toate părţile: o horă de munţi o prind la mijloc, și apele colcotă grămădite ca într-o pâlnie. Pe fundul văii, deoparte și de alta a Slănicului, se înalță hoteluri mari, vile atrăgătoare răsar dintre copaci, drumuri albe, netede, se îndoaie molatic peste tapșanele verzi, cărări pietruite se caţără pe brâiele măgurilor, pe sub bolți de ramuri; chioşcuri neașteptate îţi ies în cale; de sus te strigă vârfurile munţilor Cerbu, Pufu, să-ţi arăte poenile lor înflorite, și largile lor privelişti, peste clocotişul codrilor, înspre Poiana-Sărată, de la trecătoarea `Oituzului`, și înspre Poarta Vânturilor, de la Nemira Mare.

Înaintăm, pe lîngă băi, pe șoseaua ce șerpueşte spre graniţă. Tot mai tare s-aude înaintea noastră vuietul apei. Suntem la cascadă. O punte s-așterne peste Slănic, – de pe ea ne uităm pe după o perdea, de brazi, la valul sclipitor ce se aruncă de pe pragul unei stânci, și cade plescăind pe o lespede lată de piatră. Soarele aprinde curcubee în norul de pulbere ce se ridică, împrăștiind în aer o răcoare dulce, – pădurea răsună ca de o fanfară”.

La final de număr, o întâmplare bizară, care se putea sfârși tragic…

În apropierea platoului de la ,,3 fagi”, în păduricea din apropierea Cascadei, un tânăr originar din Craiova, care se afla la o masă în tovărășia mai multor amici a încercat să o facă pe pistolarul din vestul sălbatic și a apăsat din imprudență trăgaciul. Glonțul a pătruns brațul stâng al turistului Iancu Mihailovici, de loc din comuna Orbeni, județul Putna (astăzi Bacău), aflat și el ca omul, la o masă vecină. Victima a fost transportată la farmacia dlui I. Verner, unde a primit îngrijirile necesare. Chair dacă s-a ales cu brațul perforat, dl Mihailovoci se poate considera fericit că a scăpat cu viață, pentru că glonțul i-ar fi pătruns și în abdomen, dacă n-at fi fost împiedicat de ceasul din buzunarul vestei, de care s-a lovit în traiectoria sa. Mare noroc!

Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA

Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.

Mulțumiri pe această cale și slăniceanului Valeriu Meșterca, pentru sprijinul acordat continuării serialului și întregirii colecției ziarului.

Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj.

În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.

(Va urma)

 

Alte titluri
Alte titluri

Opinii
Opinii

Ultimele știri