19 aprilie 2024
Top StoryÎncă un pas spre Spitalul de Urgență "Sf. Maria"

Încă un pas spre Spitalul de Urgență “Sf. Maria”

Vineri, 15 iunie, Consiliul Local Bacău și Consiliul Județean Bacău se vor reuni în ședință extraordinară comună pentru a aproba proiectul de funcționare complementară a Spitalului Municipal și Spitalului Județean de Urgență, într-o singură entitate medicală – Spitalul de Urgență “Sf. Maria” din Bacău.

Anunțul a fost făcut de primarul Cosmin Necula, care a anunțat și detaliile tehnice ale acestei asocieri. Astfel, clădirea spitalul municipal și aparatura medicală existentă vor rămâne în proprietatea municipiului Bacău, dar în administrarea Spitalului Județean de Urgență.

Pavilionul nou municipal va primi prin relocare unele dintre secțiile existente în Spitalul Județean, dar va include și secții/compartimente nou înființate precum cardiologie, hematologie sau unitate de supraveghere și tratament avansat al pacienților cardiaci critici.



«Punerea pavilionului municipal sub administrarea SJU Bacău este o soluție naturală, firească, dacă avem în vedere elemente precum resursa umană disponibilă (cadre medicale şi auxiliare) şi experiența în muncă aferentă acesteia, esențiale în economia unui act medical de calitate», spune primarul Necula.

Un drum lung

Calea asocierii dintre cele doua unități medicale a fost una lungă și sinuoasă, începută în mai 2017, când CL și CJ s-au întrunit în ședință comună, aprobând Acordul de cooperare ce avea drept obiectiv găsirea celor mai bune soluții pentru asigurarea complementarității dintre cele două unități spitalicești. «Am propus consilierilor, la acea dată, un proiect onest și transparent convins fiind – ca și acum – că sănătatea băcăuanilor nu are culoare politică și că obiectivul principal este punerea în funcțiune a spitalului, nu menținerea lui la stadiu de șantier», declara Cosmin Necula.

În ultimul an, ca urmare a acordului din mai 2017, Școala Națională de Sănătate Publică – instituție independentă, aflată în subordinea Ministerului Sănătății – a elaborat studiul de complementarizare a celor două spitale, formulând mai multe recomandări în privința acestui proiect vital pentru comunitatea noastră.

Între recomandările Școlii, cele mai importante vizează asocierea CL și CJ pentru implementarea proiectului de funcționare complementară a celor două spitale și, ulterior, constituirea unei singure entități medicale, Spitalul de Urgență „Sf. Maria”. Primarul Bacaului considera ca o singură entitate medicală cu o administrație unică va oferi o structură viabilă și eficace atât în furnizarea serviciilor spitalicești, cât mai ales din punctul de vedere al costurilor.

Nu ne dorim un spital care să fie în competiție cu celălalt, ci două structuri care să lucreze complementar pentru cetățenii Bacăului.
Cosmin Necula,
primarul municipiului Bacau

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri