Omagiem în acest spaţiu un dascăl, un animator cultural, un ferment al vieţii artistice care a devenit, dinspre miezul lunii februarie 2022, o dulce amintire – Gheorghe Oprea. Este suficient să rostim numele său pentru a aduce spontan în atenţie, cu trimitere spre ultimele decenii ale secolului trecut, Corul ţărănesc din Oituz, cea mai longevivă formaţie corală de amatori din Moldova.
La cârmă s-a aflat, de peste jumătate de secol, învăţătorul, profesorul, dirijorul şi descoperitorul de talente Gheorghe Oprea. Oituzean get-beget (născut în 1937), absolvent al Şcolii Pedagogice din Bacău, şi-a asumat vocaţia de slujitor al muzicii corale, iniţiindu-se încă de pe băncile liceului în arta dirijoratului. În satul de baştină, învăţător fiind, apoi student al Filologiei băcăuane, a preluat tradiţia corului întemeiat în 1903 de preotul Ion Tudorache şi continuat de Valeriu Tudorache, Constantin Radu ori Constantin Pâslaru.
Din 1963, Corul ţărănesc al Căminului Cultural din Oituz a redevenit emblema vieţii artistice, iar dirijorul – acelaşi neobosit Gheorghe Oprea – se perfecţiona la secţia Dirijat a Şcolii Populare de Artă din Bacău. Distincţiile obţinute de cor şi de dirijorul lui, acordate la nivel naţional sau regional, evenimentele înnobilate de prezenţa oituzenilor îmbracă straiele regalităţii artistice. Spusele lui Nicolae Iorga din 1926: „Ajunge un drum până la un sat fericit în ostenelile lui, ca Grozeştii” (numele vechi al localităţii) par a fi adresate şi unor oituzeni ca Gheorghe Oprea.
„Memoria Oituzului” îi va păstra numele înscris cu litere mari, iar eu rămân dator cu difuzarea interviului (al doilea) pe care mi l-a acordat în iulie 2021, la Slănic-Moldova.
(Pe YouTube poate fi vizionat, de luni, 7 febr., un medalion dedicat lui Gh. Oprea, realizat de Florin Zăncescu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău.)
