23 aprilie 2024
ActualitateIn doar trei luni, pompierii au avut aproape 2.000 de interventii

In doar trei luni, pompierii au avut aproape 2.000 de interventii

– doua persoane si-au pierdut viata in incendii, iar alte patru au fost ranite

Cu o rata de circa 22 de interventii pe zi, pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau au strabatut judetul in lung si-n lat pentru a-i ajuta pe cei care le-au cerut sprijinul. Din totalul celor 1.965 de interventii, inregistrate in primul trimestru al acestui an, 136 au fost incendii la proprietati, 51 incendii de vegetatie si altele, 82 au fost interventii pentru asistenta persoanelor, in aproape 300 de cazuri s-au asigurat masuri de prevenire si stingere a incendiilor, iar cele mai multe, respectiv 1.351, au fost interventii Smurd.

Militarii au constatat ca 84 la suta din totalul incendiilor s-au produs pe fondul neglijentei cetatenilor, iar principalele cauze care au dus la izbucnirea acestora au fost cos sau burlan de fum defect ori necuratat, focul deschis in spatii deschise, instalatii electrice defecte si focul deschis in spatii inchise. Pe timpul interventiilor, pompierii au salvat 18 persoane, dar din pacate incendiile au facut si victime.



Doua persoane si-au pierdut viata, iar alte patru au fost ranite. Flacarile au facut si pagube de 1,8 milioane de lei, dar in schimb militarii au reusit sa salveze bunuri in valoare de peste 24 de milioane de lei. Pentru a preveni incendiile produse din neglijenta, pompierii bacauani, alaturi de voluntarii unei asociatii, vor sa verifice câteva sute de locuinte din Comanesti si acolo unde se constata deficiente sa le remedieze.

„Incendiile din judetul Bacau sunt generate mai mult de nerespectarea regulilor de prevenire si stingere. Suntem in discutii avansate cu Asociatia Habitat for Humanity din Comanesti pentru a intra in 400, maximum 500 de locuinte, in care sa inlaturam riscul producerii unui incendiu din cauza cosului, a lipsei protectiei din fata sobelor sau a altor nereguli”, a declarat colonelul Ioan Mihalache, inspector sef la ISU Bacau. Aceasta actiune vizeaza in special locuintele persoanele care locuiesc singure si care nu se pot salva in cazul producerii unui incendiu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri