25 aprilie 2024
CulturăÎn Bacău s-a deschis cea mai mare expoziţie de reptile exotice

În Bacău s-a deschis cea mai mare expoziţie de reptile exotice

Sunt mari, sunt veninoase, sunt frumoase. La Vivariul din Bacău (intrarea în Piaţa Centrală, lângă Biserica Sf. Nicolae) s-a deschis pentru public cea mai mare expoziţie de reptile exotice vii. Reptilele au apărut în Carbonifer, în urmă cu cca. 320-310 milioane de ani, fiind în prezent răspândite pe toate continentele.

Vizitatorii vor putea admira specii de reptile din zone tropicale și subtropicale, din Asia, Africa, Australia, America și Europa, alături de amfibieni, nevertebrate (tarantule și miriapode).
„Astăzi vernisăm expoziţia de reptile vii, suntem deja la a VII-a ediţie.

Este una dintre cele mai mari expoziţii de acest gen din ţară, în terarii fiind expuse 100 de exemplare din aproape 90 de specii. Pentru vizitatori am afişat informaţii generale şi specifice pentru fiecare exemplar, astfel că expoziţia nu este numai vizuală ci şi informativă. Să mai spunem că aceste exemplare nu sunt autohtone, nu le găsim în ţara noastră, de unde şi interesul pentru vizitatori”, a spus la vernisaj dr. Gabriela Gurău, manager al Complexului Muzeal „Ion Borcea”.



În expoziție, pe lângă cele 12 specii de cobre (Naja sp.), 15 specii de crotali și 10 specii de vipere pot fi admirate cele mai veninoase specii de reptile incluse în top 10 mondial, amfibieni veninoși, șerpi constrictori dintre care cel mai mare este boa columbian, alături de cele şapte specii de pitoni, iar cea mai mică specie expusă este cobra pitică.

Expoziţia este rezultatul unei colaborări de mai mulţi ani cu un colecţionar şi crescător de reptile din Oradea, un bărbat tânăr, care şi-a dedicat viaţa acestor reptile, le achiziţionează, le creşte, unele ajung să se reproducă în captivitate. Este cunoscut în toată ţara şi în multe ţări din Europa.

„Sunt din Oradea, am crescut la munte, de mic m-am familiarizat cu reptilele. Niciodată nu mi-a fost teamă de ele, le aduceam acasă, mă jucam cu ele. De 20 de ani am început să colecţionez reptile, de data aceasta exotice, mari, cele mai multe veninoase. Am în colecţie reptile de pe toate continentele, în afară de Antartica.

Particip la târguri, la expoziţii, mai ales în Germania, Cehia, Ungaria, cumpăr, fac schimb. Este o pasiune destul de costisitoare şi, uneori, periculoasă, însă dacă le cunoşti bine, dacă le manipulezi corespunzător, nu se pot întâmpla evenimente nedorite. Toată colecţia mea, de peste 100 de exemplare, o expun, la cererea muzeelor, în toată ţara şi în străinătate. Reptilele exotice sunt deliciul copiilor şi mă bucur că pot să le satisfac curioziatea, dorinţa de cunoaştere”, ne-a declarat Florin Sârb, proprietarul colecţiei.

Expoziţia va fi deschisă până la sfârşitul lunii aprilie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri