18 mai 2024
ActualitateImpozite reduse sau anulate, pentru casele „verzi”

Impozite reduse sau anulate, pentru casele „verzi”

Casele băcăuanilor construite cu materiale și tehnologii mai verzi ar putea beneficia de impozit redus sau chiar zero pe clădiri. Măsura este inclusă într-un proiect de lege prin care se dorește acordarea unui tratament fiscal preferențial clădirilor care poluează mai puțin mediul înconjurător.

Normativul îi va viza pe proprietarii care au realizat, cu susținere financiară proprie, investiții în sisteme de încălzire și de producere a energiei electrice regenerabile, respectiv „instalarea de panouri solare, pompe de căldură sau izolare termică a clădirilor cu materiale ecologice”. Este vorba despre acele construcții noi construite începând din acest an, dar și de cele mai vechi ce urmează a fi renovate utilizând materiale ecologice sau care includ surse alternative și nepoluante de energie. De altfel, și în prezent, primăriilor le sunt permise acordarea de scutiri sau reduceri la impozite și taxe pentru clădirile rezidențiale.

Astfel, art. 456, litera m, din Codul Fiscal, prevede că nu se datorează impozit/taxă pentru „clădirile la care proprietarii au executat pe cheltuială proprie lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice”. Pentru a dovedi acest lucru, însă, este nevoie de un proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, întocmit în condiţiile legii, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenţie recomandate de către auditorul energetic în certificatul de performanţă energetică sau, după caz, în raportul de audit energetic, astfel cum este prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.



Sumele scutite din impozite pot fi ușor recuperate

În varianta propusă, costurile vor fi suportate de primării, acestea urmând să-și recupereze banii din sumele europene puse la dispoziție prin mecanismul Pactului ecologic european, cunoscutul Green-Deal. Cert este că, prin acest act normativ, se dorește încurajarea primăriilor pentru a oferi reduceri la plata taxelor pe imobileproprietarilor care își construiesc/renovează case cu materiale ecologice sau își instalează panouri solare, surse alternative de căldură nepoluante.

Considerăm că sumele scutite din impozite pot fi ușor recuperate prin accesarea fondurilor europene din cadrul mecanismului privind Pactul ecologic european. În cele din urmă, fondurile se întorc la cetățean, care investește în a-și construi/renova o casă care să polueze mai puțin mediul înconjurator și care îi va oferi, pe termen lung, un mediu mai sănătos de trai”, se arată în expunerea de motive a propunerii de act normativ.

Mai mult, în document, se estimează că impactul bugetar va fi mic, „la o reducere de 30% acordată pe o perioadă de 5 ani proprietarilor care construiesc/renovează locuințe «verzi», impactul bugetar pentru bugetul local poate fi cuprins între 60 – 600 lei/an sau între 300 și 3.000 lei pe 5 ani”. Practic, la o localitate cu 3.000 de locuitori, unde doar 10% dintre ei își construiesc/renovează casele conform acestor reguli, impactul bugetar va fi între 18.000 și 180.000 lei pe an sau 90.000 – 900.000 lei pe 5 ani.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri