Oare de ce, de fiecare dată de sărbători, picăm în aceeași greșeală? Deși, sunt convinsă că ne propunem să nu o mai facem. Dar tot ne repezim să cumpărăm prea mult și prea multe și facem excese pe negândite și nerăsuflate. Consumăm, consumăm, și nu nutrienți, cum ne sfătuiesc specialiștii, ci mâncare la greu, de fapt, mâncăruri fel de fel.
Înainte de Crăciun am avut și eu zile întregi de alergătură, și am stat la niște cozi interminabile, având în fața ochilor o fastuoasă defilare de coșuri mari, doldora de produse. Oare ăsta să fie spiritul Crăciunului ?
Priveliștea din supermarketuri mi-a readus pe retină imagini din cel mai recent spectacol cu un text de Eugène Ionesco, pe care l-am văzut chiar în această lună la Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava. Este vorba despre celebra piesă „Rinocerii”, care a fost pusă în scenă de un regizor francez, Alain Timár directorul unui teatru din Avignon.

În viziunea sa, rinocerita, adică fanatismul ce poate cuprinde o întreagă populație și poate sfârși într-o nebunie colectivă, este strâns legată, în zilele noastre, de consumerism. Așa că pe scenă defilau niște hidoase arătări negre, gonflabile, împingând niște cărucioare mari și supraîncărcate. Monstruoasele creaturi se înmulțesc văzând cu ochii, ajungând să domine întreg spațiul, singurul rămas cu înfățișare umană printre cei care au suferit metamorfoza în animal fiind Béranger, eroul mai multor piese ionesciene, purtătorul de cuvânt al dramaturgului.
Cum își explică Alain Timár concepția regizorală? Vorbind despre triumful economiei de piață, în cadrul căreia orice este de vânzare. Și prin procesul de înstrăinare față de esența umană, de alienare, prezent în acest tip de societate.

„După căderea blocului comunist din Europa și apariția globalizării, unde economia de piață, via capitalismul trimfător și arogant își asumă locul întâi; când lumea a devenit un supermarket unde orice poate fi vândut și cumpărat, chiar și oamenii. Când această piață aparține multinaționalelor, dincolo de guverne, iar finanțiștii înnebunesc speculând sume virtuale colosale, și peste toate astea, un alt aspect al ideologiei totalitare și-a făcut apariția, doar că într-un mod mai difuz, aproape invizibil”. Așadar, mai spune directorul de scenă al celei mai noi viziuni asupra „Rinocerilor”, au venit la putere alți stăpâni, care jonglează cu alte trucuri magice, fără să-și arate fețele. Dușmanul s-a făcut invizibil, în timp ce consumerismul s-a generalizat.

„Masele fascinate au construit un nou Templu, acela al Consumului, cu C mare, în care divinizează puterea banului și consumul de bunuri.”

Ideea spectacolului era aceea că, în fața evidenței răului, forța binelui trebuie și ea să se facă simțită, mai mult, să reziste. Astfel că, Béranger, conștientizând pericolul, va lupta contra rinoceritei până la capăt, refuzând absurdul, înregimentarea, gregarul, dezumanizarea. Hotărârea lui este de a rămâne om până la capăt, riscând să fie chiar chiar singurul om printre rinoceri. Dar nu acceptă nicio formă de represiune, de nedreptate și de obscurantism.
Ce vreau să spun cu toate astea, folosindu-mă de parabola dintr-o piesă celebră și conspectând un spectacol de dată recentă?

Că rinocerita are multe fețe, și că trebuie să ne apărăm umanitatea cu orice preț, ca să nu devenim niște mărfuri oarecare, bune de vânzare, dintr-un supermarket globalizat.