2 mai 2024
ActualitateHanuka - Sărbătoarea Luminilor

Hanuka – Sărbătoarea Luminilor

A început, de pe 12 decembrie, Hanuka – Sărbătoarea Luminilor la evrei, care ţine timp de opt zile. Semnificaţia, importanţa şi obiceiurile acestei sărbători au fost reliefate, ieri, într-un cadru intim şi familial, la noul sediu al Comunităţii Evreieşti din Bacău, de pe strada „Erou C.M. Hasan”, cu participarea dr. Aurel Vainer, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a prim rabinului Rafael Shaffer, prim-cantorului Iosif Adler şi a şefului Departamentului de Cultură al Federaţiei, Robert Sher.

Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu simpatie şi căldură de membri ai comunităţii evreieşti băcăuane, cu salutul tradiţional Hanuka Sameah! (Hanuka fericit!).

S-a păstrat un moment de reculegere în memoria Majestăţii Sale Mihai I, Regele României, cât şi în memoria fostului preşedinte al comunităţii din Bacău, Izu Butnaru.



Despre istoria şi semnificaţia Sărbătorii Luminilor – Hanuka a vorbit ing. Brif Hainrich, preşedinte al Comunităţii Evreieşti din Bacău, o sărbătoare cu o vechime de peste 2200 de ani.

În limba ebraică, cuvântul Hanuka înseamnă „Inaugurare”, sărbătoarea fiind denumită astfel deoarece comemorează evenimentele legate de reinaugurarea Templului Sfânt, după războiul din anii 165-163 î.e.n., când Ierusalimul se află sub dominaţia dinastiei seleucide (greceşti) din Siria, care le-a interzis evreilor să studieze Tora, au încercat să elimine iudaismul şi să-l înlocuiască cu idolatrizarea zeilor păgâni, mergându-se până la pângărirea Altarului din Templu.

Evreii au reuşit să elibereze Templul Sfânt de sub stăpânirea cotropitorilor, după care au trecut la repurificarea acestuia, prin înlocuirea tuturor obiectelor de Cult care au fost pângărite şi rezidirea Altarului Sfânt. S-a refăcut şi Sfeşnicul (Menora) din Templu şi s-a găsit o căniţă cu ulei casher (nepângărit) pentru sfeşnic, care ajungea pentru o zi. S-a întâmplat o minune şi uleiul a ajuns pentru 8 zile.

În amintirea acestei minuni, se sărbătoreşte Hanuka, timp de 8 zile, se foloseşte un sfeşnic special pentru această sărbătoare, numit „hanukie“, cu 8 braţe identice, în care se pun opt lumânări, care se aprind pe rând în fiecare seară. „De Hanuka sărbătorim revenirea poporului, după război, la o viaţă iudaică normală, cotidiană şi nu victoria împotriva stăpânirii greceşti. Hanuka este denumită şi Hag ha- Orim (Sărbătoarea Luminilor) şi Hag Hamakabim şi constituie un prilej de serbări cu cântece specifice şi jocuri pentru copii”, a spus Brif Hainrich.

Cu emoţie şi cu bucuria de a se afla în Bacău, unde a trăit cea mai importantă comunitate de evrei din România, dr. Aurel Vainer le-a spus celor prezenţi: „Mă bucur să văd Hanuka în fereastră, mă bucur să sunteţi aici, că sunteţi sănătoşi, bucuroşi, adunaţi să sărbătorim împreună Hanuka. Să ne amintim mereu de unde a apărut Hanuka, ce reprezintă Hanuka.

Esenţa Hanuka este lupta pentru iudaism. Avem o istorie de aproape şase milenii, nu trebuie să o uităm. De fapt, evreii sunt primii care au început studiul istoriei. Valorile noastre sunt Memoria şi Recunoştinţa, valori şi ale Hanuka. Să ne veselim şi să nu uităm! Hanuka Sameah! La Mulţi Ani!, a spus preşedintele Aurel Vainer.

De Hanuka copiii primesc bănuţi, dulciuri (obicei luat din Europa Occidentală, de Crăciun), gospodinele pregătesc mâncăruri specifice sărbătorii Hanuka, în special preparate prăjite în ulei: gogoși umplute cu dulceață „sufganiot” și chifteluțe de cartofi „latkes” sau „evivot”, bunătăţi servite şi de către cei prezenţi.
Alături de comunitatea evreiască din Bacău, de Hanuka au fost prezenţi Gabriel Stan, consilier local, reprezentaţi ai armenilor, italienilor şi germanilor, în semn de solidaritate şi prietenie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri