26 aprilie 2024
ActualitateHabitat for Humanity România a inaugurat Centrul Comunitar pentru Situații de Urgență...

Habitat for Humanity România a inaugurat Centrul Comunitar pentru Situații de Urgență Moinești

Habitat for Humanity România a finalizat lucrările de construcție la Centrul Comunitar pentru situații de Urgență Moinești. Clădirea este 100% funcțională și a fost ridicată de la zero de Habitat for Humanity România, cu sprijin din partea partenerilor și a donatorilor individuali.

În martie 2019, Habitat for Humanity România începea primele lucrări pe terenul aflat în orașul Moinești, în vederea realizării unei clădiri noi, care să găzduiască Serviciul de Ambulanță Moinești.

Nevoia construirii unui sediu nou era urgentă, întrucât la momentul respectiv, Serviciul de Ambulanță Moinești își desfășura activitatea în două clădiri foarte vechi, aflate într-o stare avansată de degradare, care nu dispuneau de grupuri sanitare și nici de spații decente de lucru.



Noua clădire are o suprafață utilă de 200 mp, este construită pe un teren aflat sub administrarea Primăriei Moinești și este racordată la toate utilitățile. Încăperile sunt spațioase, salubre și amenajate astfel încât să îndeplinească toate normele igienico-sanitare aflate în vigoare. De asemenea, spațiile de la parterul centrului sunt gândite astfel încât să respecte și protocolul pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.

Clădirea este prevăzut și cu etaj, unde se află sălile în care vor fi organizate cursuri de prim ajutor și de prevenție în caz de dezastre naturale, adresate locuitorilor din comunitățile aflate în proximitatea centrului.

Personalul medical de la Serviciul de Ambulanță Moinești este format din 34 de angajați – medici, asistenți și ambulanțieri. Substația de Ambulanță Moinești este singura din zonă care are în echipa de intervenție și medici. Aceștia oferă sprijin și asistență medicală de urgență pentru aproximativ 65.000 de persoane din 11 localități ale județului Bacău. Ei sunt primii care intervin când cineva solicită ajutor sunând la 112.

Deși sprijinul lor este vital pentru locuitorii celor 11 comunități din județul Bacău, personalul medical de la Serviciul de Ambulanță Moinești și-a desfășurat activitatea, timp de mulți ani, în spații înguste și insalubre, unde pereții erau deteriorați și pătrunși de mucegai.

În pauzele dintre intervenții, aceștia erau nevoiți să se odihnească în paturi improvizate, până la următoarea urgență.

„Într-un an în care pandemia încă ne afectează puternic ritmul vieții, noi am reușit să întindem o mână de ajutor luptătorilor din linia întâi. Echipa de la Serviciul de Ambulanță Moinești formată din medici, asistenți și ambulanțieri, beneficiază acum de un centru operațional, amenajat corespunzător, care oferă condiții foarte bune de siguranță. Am construit un centru sustenabil, care va funcționa atât în pandemie, cât și în anii ce urmează.”, a declarat Roberto Pătrășcoiu, director național Habitat for Humanity România
Pandemia de COVID-19 a întârziat finalizarea noului centru. Clădirea urma să fie ridicată și consolidată cu ajutorul voluntarilor, însă din cauza riscului foarte ridicat de infectare cu noul coronavirus, a fost luată decizia suspendării tuturor activităților care implicau voluntari pe șantierele Habitat for Humanity România. Lucrările au continuat, în limita resurselor financiare, cu mobilizarea echipei de constructori Habitat.

Habitat for Humanity România a investit aproximativ 120.000 Euro în construirea centrului, cu fonduri venite de la companiile private, cât și de la donatorii individuali, mobilizați prin campanii de strângere de fonduri.

O astfel de campanie a fost demarată în aprilie 2020, chiar la începutul pandemiei de COVID-19 în România. Campania „Salvăm Salvatorii” și-a propus atunci strângerea de fonduri pentru continuarea lucrărilor la Centrul pentru Situații de Urgență Moinești.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri