28 mai 2024
ActualitateGuvernatorul Rotary și-a început noul an de activitate în Bacău

Guvernatorul Rotary și-a început noul an de activitate în Bacău

•Marian Neagoe s-a întâlnit cu membrii celor două cluburi Rotary din județ, cu reprezentanții InnerWeel și ai Interact

Prima reuniune cu membrii unor cluburi Rotary a guvernatorului Districtului 2241 România și Republica Moldova a avut loc, la început de an nou, în Bacău. Guvernatorul, medicul orădean dr. Marin Neagoe, s-a întâlnit astfel cu membrii cluburilor Rotary din Bacău și din Onești, dar și cu reprezentanții clubului Interact, organizație de tineret de pe lângă cluburile Rotary, și ai clubului InnerWeel din Bacău, din care fac parte soțiile membrilor Rotary. La întâlnire au fost prezenți și doi dintre asistenții guvernatorului în mandatul său, Vasile Popa, din Vaslui și Rodica Dinuță, din Vrancea.

Marian Neagoe a făcut o scurtă retrospectivă a primelor șase luni din mandatul său de guvernator 2019-2020, an pe care l-a intitulat „Rotary ConnectsThe World”, dar și o introspecție a principiilor care guvernează activitatea Rotary și a proiectelor pe care le susține. Om practic, manager al unei afaceri prospere din Oradea, medicul Marian Neagoe le-a urat de la început reprezentanților cluburilor Rotary din județul Bacău șansă și putere să facă mai mulți bani din care să vină și cu donații către proiectele rotaryene, pentru că această mișcare este menită să sprijine comunitățile din care face parte în problemele cu care uneori se confruntă. „Vrem – a spus guvernatorul – să ne crească impactul și vizibilitatea în comunitate, dar și notorietatea, pentru a cinsti cum se cuvine organizația din care facem parte. Mișcarea Rotary împlinește, în acest an, 115 ani în lume, iar în România și Republica Moldova 20 de ani de District 2241 și 90 de ani în general”.
Marian Neagoe a vorbit pe larg despre principiile mișcării rotaryene și despre principalele proiecte care sunt în derulare în Districtul 2241, între care „EndPolio” (eradicarea poliomielitei). De altfel, luna decembrie, abia încheiată, a fost dedicată de cluburile Rotary de la noi prevenției bolilor. „Este mai ieftin și mai eficient să previi, decât să tratezi”, a spus guvernatorul, care deține și o frumoasă experiență de medic. De asemenea, un proiect amintit și aflat la finalizare în acest an este plantarea unor suprafețe de pădure în Slănic Moldova. Clubul Rotary Bacău a plantat, până acum, 49.250 de puieți în județ, iar organizația de aici este pe primul loc în Districtul 2241 la acest capitol.
În perioada 7-20 mai, la Conferința districtuală de la Băile Felixse va celebra acțiunea comună de strângere de fonduri pentru proiectele Rotary și vor fi premiate performanțele deosebite ale membrilor.



„Am discutat proiecte în derulare și viitoare proiecte care vor fi pe rol. Avem speranța că împreună cu membrii clubului Rotary din Onești vom face mult mai multe. Și ne-am bucurat că anul calendaristic rotaryan a fost deschis, practic, la noi în Bacău.”
Vasile Cătălin, președintele Rotary Club Bacău

„A fost o întâlnire între prieteni. Am discutat despre proiectele Districtului 2241, dar noi avem proiectele noastre, în special proiecte sociale. Avem 20 de copii care primesc burse școlare, alți 100 de elevi au primit rechizite școlare, îmbrăcăminte și încălțăminte. Vrem să derulăm în continuare un proiect pentru plantarea de arbori. Și în fiecare lună oferim o distincție unei personalități din Onești. De asemenea, avem un proiect educațional pentru elevii din ultimul an de școală, dar ne propunem și un proiect dedicat bunicilor și părinților noștri. Vizăm categoriile sociale defavorizate.”
Mihaela Geaboc Bădic, președinta Rotary Club Onești

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri