Gunoaiele din județ au ajuns subiect politic

    Dupa ce mai multe comune cu edili PSD au fost amendate de Garda de Mediu pentru depozitarea ilegală a gunoaielor, social-democrații reacționează și sesizează faptul că și în comunele cu primari PNL sunt gunoaie aruncate pe câmp.

    Prefectul județului Leonard Bulai a participat la controlul efectuat de Garda de Mediu Bacău în comuna Berești Bistrița, unde au fost semnalate două locații în care sunt depozitate ilegal deșeuri. În urma controlului care a avut loc vineri, 11 iunie 2021, s-a aplicat o sanctiune de 40.000 de lei. Anterior, Garda de Mediu aplicase sancțiuni similare primăriilor Nicolae Bălcescu, Sărata, Sascut, iar la Tg. Trotuș o amenda de 15.000 de lei.

    “Mă îngrijorează numărul mare de sesizări privind astfel de practici și de aceea vrut să particip personal la o astfel de acțiune. Nu voi avea nici un fel de toleranță față de primarii care acceptă tacit astfel de depuneri ilegale de deșeuri sau chiar le încurajează, indiferent de apartenența politică a acestor edili”, a declarat prefectul Leonard Bulai. Prefectul respinge acuzația social-democarților cum că aceste controale ar fi dirijate politic, însă cert este ca pâna acum au fostamendați doar primarii PSD. În replică, deputatul PSD Ionel Floroiu acuză faptul că deșeurile aruncate aiurea în comunele cu primari PNL nu sunt văzute de Garda de Mediu.



    Buhoci – Bijghir

    “Observ cu multă îngrijorare că, în ultima vreme, trimisul USR la Prefectura Bacău, Leonard Bulai, îşi găseşte o ilegală şi păguboasă ocupaţie prin şicanarea primarilor PSD din judeţ”, spune deputatul Floroiu. “În acest timp, la doi paşi de municipiul Bacău, în comunele Buhoci şi Secuieni se depozitează tone de gunoaie, inclusiv în zona protejată a albiei râului Siret, aşa cum se plâng cu dovezi clare locuitorii. Dar primarii din cele două comune sunt liberali, aşa că lor li se trece cu vederea orice infracţiune”, a mai adăugat deputatul PSD.

    Buhoci – Siret

    Acesta mai amintește și de mormanele de mizerie din Măgura sau la Comăneşti, unde dejecţiile din canalizarea oraşului sunt vărsate în Trotuş, poluând apele până la Adjud. “Halul de incompetenţă abuzivă în care se scaldă reprezentanţii locali ai acestei guvernări sinistre mă face să cred că, în curând, vor avea de dat seamă de prostiile pe care le comit”, a mai spus deputatul Ionel Floroiu.

    Secuieni

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"