5 mai 2024
OpiniiEditorialGoana după tratamente și vaccinuri

Goana după tratamente și vaccinuri

Sub amenințarea noului coronavirus, omenirea își pune speranța într-un remediu care să vină din laboratoarele de cercetare și de la fabricanții de vaccinuri. Părerile sunt împărțite, dar speranța nu piere. Cei care susțin teoria conspirației chiar cred că cine „a lansat” noul virus sigur are și remediul, adică un vaccin eficient, pentru că și el se teme de infectare. Alții stau cu ochii pe piața de medicamente.

În Rusia s-a anunțat deja că începe vaccinarea în masă a populației, însă Organizația Mondială a Sănătății (OMS) îndeamnă la prudență în ceea ce privește vaccinul dezvoltat.

Cert este că zeci de medicamente pentru noua boală sunt în testare, peste o sută de vaccinuri candidează la a fi „cel mai bun”, iar sute (după unii mii) de studii clinice sunt în derulare. Mai multe feluri de tratamente au dat rateuri, dar au trezit și speranță. OMS crede că 11 studii ar fi de luat în seamă, iar testarea pe oameni e cel mai avansată tocmai în China, locul de unde a pornit pandemia.

Căile de abordare sunt diferite, dar Agenția Europeană pentru Medicamente crede că abia în luna mai ar putea apărea vaccinul potrivit, în cel mai optimist scenariu însă.

Mai e, totuși, o problemă: vor avea oamenii bani pentru noul vaccin? Marii producători dau asigurări că medicamentul nu va fi scump. Și încă o întrebare: cine vor fi primii la vaccinare. Numai președintele Trump a dat un răspuns clar, în stilul său cunoscut: primii vor fi vârstnicii, persoanele care prezintă factori de risc, precum hipertensiunea sau diabetul, dar și lucrătorii din domenii esențiale, precum cei din Sănătate.

Dumnezeu cu mila!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri