19 aprilie 2024
SportGala Sportului și Învățământului 2019 la Onești

Gala Sportului și Învățământului 2019 la Onești

Primăria Municipiului Onești a răsplătit și în acest an rezultatele obținute de elevi și de sportivi. La sfârșitul acestei săptămâni, la Cinematograful Capitol din municipiu a avut loc o nouă ediție a Galei Sportului și Învățământului Oneștean, dedicată sportivilor și elevilor care au reprezentat Oneștiul la fazele finale ale olimpiadelor școlare, ale campionatelor naționale, precum și la competițiile internaționale.

La eveniment, alături de primarul Nicolae Gnatiuc și de consilierii locali s-au aflat inspectorul școlar general adjunct, Ana-Maria Egarmin, directori ai instituțiilor de învățământ și elevi, directorii cluburilor sportive și sportivi. Primarul a deschis Gala alături de fiul său, aflat acum în primii ani ai copilăriei. „Eu – a precizat Nicolae Gnatiuc – nu-mi expun public familia. Dar în această seară l-am adus la gală și pe fiul meu în speranța că poate învață ceva de aici, anume că oamenii care au rezultate bune și ne onorează trebuie respectați”.

Ana-Maria Egarmin a apreciat perseverența cu care profesorii elevilor olimpici și antrenorii sportivilor clasați pe locuri fruntașe în întreceri sportive naționale și internaționale, dar și a părinților care s-au dedicat educării și perfecționării acestora.
Primarul Nicolae Gnatiuc a premiat, astfel elevii olimpici și sportivii, dar și dascălii și antrenorii acestora. Pe scenă au urcat 250 de persoane, iar suma totală alocată de Primărie și de Consiliul Local a ajuns la aproximativ 150.000 de lei.



I-am văzut, pe scenă, pe olimpicii de la școlile gimnaziale „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, „Emil Racoviță” și „George Călinescu”, de la Liceul cu program Sportiv „Nadia Comăneci”, de la Liceul Teologic „Fericitul Ieremia”, de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Tehnologic „Gheorghe Asachi” și Colegiul Național „Grigore Moisil”.

De asemenea au urcat pe scenă sportivi și antrenori de la cluburile de profil ale municipiului Onești care s-au remarcat prin rezultatele lor în întrecerile naționale și internaționale. Despre importanța unor astfel de rezultate au vorbit președinta CSM Onești, Ingrid Istrate, și consilierul de strategie al clubului, Dorin Arădăvoaicei.

„Felicit sportivii, elevii, antrenorii și profesorii lor, în mod special performerii acestei ediții a Galei: eleva Rebeca-Elena Ursu (prof. Aurel-Adrian Mihăilă) de la Colegiul Național Grigore Moisil, care a obținut premiul al II-lea la Olimpiada Internațională de Geografie pentru Europa Centrală, de Est și de Sud-Est; profesorii Maria și Dan Zaharia pentru activitatea didactică și pentru rezultatele remarcabile obținute; halterofila Mihaela Valentina Cambei de la CSM Onești și judoka Georgiana Miler de la CSȘ Onești, sportivele numărul 1 pe acest an în clasamentul cluburilor oneștene. Felicit, de asemenea, pe toți sportivii, elevii, antrenorii și profesorii care, alături de părinți, susțin și îndrumă pașii tinerilor către performanță, asigurându-i de toată susținerea mea în ceea ce privește performanța în educație sau în sport la Onești”.
Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri