7 mai 2024
ActualitateGala Sportului, în Măgura

Gala Sportului, în Măgura

La Centrul Cultural ”Dumitru Tătaru”  din Măgura  a avut loc prima ediție a Galei Sportului din localitate, o manifestare sub  egida primăriei din localitate și a Consiliului Local Măgura. Opt sportivi, în majoritate karateka, au fost recompensați cu câte 2000 lei, diplome și cupe, dar mai ales cu aplauze din partea consătenilor lor. Sunt amintiri extraordinare pentru cei premiați și pentru întreaga comunitate. Măgura își scrie  frumos propria poveste, propria istorie!

O demonstrație de ținută

Manifestarea a fost deschisă de demonstrația de karate a CS Phoenix, condus de antrenoarea Luminița Dan. Phoenix, un club care activează cu mare succes pe plan național și internațional, este o lume a tuturor vârstelor, iar copiii pe care îi inițiază și perfecționează îmbogățesc an de an vitrina de trofee a clubului.



Demonstrația celor de la Phoenix a fost pe un fundal de un alb impecabil, care a subliniat precizia mișcărilor, energia și sincronizarea lor, atât a celor care demonstrau cu mâinile goale, cât și la cei înarmați cu bastoane, nunchakuri sau tsaiuri. Demonstrația s-a încheiat cu spargeri de plăci de ciment – este ceea ce atrage cel mai mult la karate, o asemenea revăsare de energie, duritate și concentrare psihică. Pentru cine are nevoie de deschidere la propriile acțiuni de public, recomandăm Phoenix!

Cei 7+1 magnifici

Primarul Iordache Costrăș i-a premiat pe performerii sportivi ai comunei Măgura. Așa e normal! Și a fost foarte bine  că în  sală s-au aflat și consilierii locali! Cuvinte bune, cuvinte de laudă s-au rostit la adresa campionilor măgureni, mici și mari – după statura lor, doar mari – după nivelul perfomanțelor lor. Între cei opt, unul  a fost premiat  pentru  medaliile cucerite la anduranță ecvestră 100 km călare, aducând  comunei Măgura notorietate și prin contribuția sa în cea de-a șaptea artă, cinematografia. Daniel Bâliș, protagonistul filmului The War Boy. Lui i s-a urat cât mai multe roluri principale. Și pentru ca pe viitor toți performerii să poată fi nominalizați în cadrul  Galei Sportului Măgura, primarul Iordache  Costraș s-a folosit de prilej pentru a le solicita consătenilor săi să anunțe succesele sportive sau de altă natură ale copiilor sau cunoscuților lor. Primăria nu are cum să-i știe pe toți, ce sport fac și unde concurează, dar va fi întotdeauna fericită să-și afle fiii talentați și realizărilor lor și să le premieze. 2000 de lei este o sumă destul de importantă pentru niște elevi. Și chiar s-a acordat, spre deosebire de ceea ce a fost la acțiunea similară din Bacău, unde primăria s-a grozăvit cu sportivii, a anunțat că-i premiază, dar nu le-a mai dat banii. La Măgura, s-a vorbit puțin și frumos, dar s-a plătit mai mult. Cei opt sunt Daniel Bâliș – după cum am menționat, Vlad Strugariu, Ingrid Flenchea, Matei Pavel, Denis Ceaunas,David Sentes,David Ceaunas,Darius Gherasim. Ei  au spus câteva cuvinte de bun-simț, despre cele mai importante medalii ale lor, și au primit aplauze de la public. Ceva simplu și emoționant, simplu și frumos. Peste ani, cei premiați vor povesti cum a fost, vor arăta și poze sau filmarea care s-a făcut – dacă suporturile fizice pe care sunt imprimate acestea vor rezista timpului. Poate că totul de la Centrul Cultural Măgura va arăta atunci arhaic, față de imaginile 3D și hologramele ce vor face parte din normalul acelor timpuri. Dar medaliile, mândria și recunoașterea vor dăinui și atunci, pentru că au devenit  istorie acum. Povestea frumoasă a comunei Măgura!

Marius Fundulea

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri