Fotografia a depășit de mult statutul de simplă tehnică de înregistrare a realității. Este memorie, mărturie, emoție. O fotografie poate păstra chipul unui om pe care nu l-am cunoscut niciodată, o stradă care nu mai există sau o casă dispărută de zeci de ani. Poate face ca trecutul să se întoarcă, pentru câteva clipe, în prezent. Pe strada Oituz nr. 21, Foto Mărăndici este astăzi unul dintre locurile în care fotografia nu este privită doar ca meserie, ci ca o formă de memorie.
O poveste de familie
Povestea Foto Mărăndici începe în perioada interbelică, cu Elisabeta și Nicanor Mărăndici. Ea s-a ocupat de partea administrativă și de relația cu clienții, el a fost investitorul. Fiul lor, Serghie, a devenit fotograf portretist și a dus mai departe meseria. A urmat generația lui Romeo Mărăndici, într-o perioadă în care fotografia însemna film, laborator, substanțe chimice, hârtie fotografică și multă răbdare. Nu exista posibilitatea de a verifica instantaneu imaginea și nici aceea de a șterge fotografia nereușită. Fiecare cadru conta. Astăzi, tehnologia a schimbat aproape totul. Avem camere performante în telefoanele mobile, putem realiza sute de imagini într-o singură zi și le putem trimite în câteva secunde oriunde în lume. Și totuși, fotografia tipărită nu a dispărut.
Un mic muzeu al fotografiei
Foto Mărăndici a păstrat nu doar meseria, ci și o parte din istoria ei. Colecția familiei cuprinde aparate și accesorii fotografice din diferite perioade, dar și fotografii vechi care spun, fiecare, o poveste. Printre piesele păstrate se află fotografii originale ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza și ale Elenei Cuza, realizate de celebrul fotograf Carol Popp de Szathmari. Pentru cei obișnuiți cu telefoanele și camerele digitale, aparatele de odinioară par astăzi aproape primitive. Dar fiecare dintre ele reprezintă o etapă din încercarea omului de a fixa lumina și de a păstra o clipă. Iar la Foto Mărăndici obiectele acestea nu sunt doar exponate. Sunt parte dintr-o memorie de familie și, în același timp, din memoria orașului.
Bacăul de altădată
Și Bacăul are o istorie fotografică bogată. La începutul secolului XX, în oraș funcționau mai multe ateliere fotografice, iar portretul realizat în studio era o adevărată ceremonie. Oamenii se îmbrăcau elegant, se așezau în fața aparatului și așteptau. Fotograful controla lumina, poziția și fiecare detaliu al imaginii. Astăzi, fotografiile vechi ale Bacăului au devenit documente istorice. Ele ne arată nu doar oameni, ci și străzi, clădiri, magazine, piețe și obiceiuri care au dispărut. De aceea, activitatea Foto Mărăndici depășește, într-un anumit sens, granițele unui atelier fotografic. Este și o formă de păstrare a memoriei vizuale a orașului. De-a lungul timpului, familia Mărăndici a organizat expoziții, concursuri și întâlniri dedicate fotografiei, aducând împreună profesioniști și amatori. Au existat și proiecte prin care băcăuanii au fost invitați să-și fotografieze orașul și să contribuie astfel la construirea unei arhive vizuale contemporane.
Fotografia care rămâne
Trăim într-o lume în care sunt realizate zilnic milioane de fotografii. Cele mai multe rămân în telefoane, pe calculatoare sau în spații de stocare despre care nici nu știm dacă vor mai exista peste câteva decenii. O fotografie pe hârtie este însă altceva. Poate fi ținută în mână. Poate fi pusă într-un album. Poate fi găsită peste 50 sau 100 de ani într-un sertar și poate reda, pentru o clipă, chipul cuiva care nu mai este. Poate că acesta este adevăratul rost al fotografiei: nu să oprească timpul, pentru că timpul nu poate fi oprit, ci să păstreze o dovadă că, într-o zi, am fost acolo. La Foto Mărăndici, această idee este dusă mai departe de trei generații. De aceea, într-o epocă în care imaginile se nasc și dispar cu o viteză amețitoare, fotografia continuă să-și păstreze magia. Pentru că lumina poate fi uitată. ar ceea ce a scris ea poate rămâne.
