Conform tragerii la sorți derulate luni, la sediul FRF, campioana județului Bacău va înfrunta campioana Sucevei în dublă manșă (22 și 29 iunie), pentru accederea în eșalonul trei. În acest moment, însă, Bacăul nu îndeplinește noile reglementări federale care să-i permită dreptul de a participa la „baraj”
Se cunosc duelurile programate în dublă manșă (22 și 29 iunie) pentru stabilirea echipelor ce vor promova în Liga a III-a. Conform tragerii la sorți efectuate luni, 3 februarie, la sediul FRF, campioana județeană a Bacăului va avea de înfruntat câștigătoarea ligii a patra din Suceava. Este stabilită și odinea meciurilor. Turul, la suceveni, returul pe terenul băcăuanilor. Ce nu se știe, în schimb, este dacă Bacăul va avea drept de participare la barajul de promovare! În momentul de față, verdictul este unul negativ.
Și asta pentru că nici Asociația Județeană de Fotbal Bacău și nici virtuala campioană a județului nu îndeplinesc noile reglementări FRF referitoare la participarea la „baraj”. Concret, Federația impune ca, pe lângă CIS-ul eliberat de Ministerul Tineretului și Sportului (Agenția Națională pentru Sport), campioanele județene trebuie să fi obținut minimum Categoria III (Bronze), în cadrul Evaluării Centrului de Copii și Juniori Fotbal Amator. Or, până acum, niciuna din grupările de liga a patra băcăuane nu îndeplinește acest criteriu.
Așa cum nici AJF Bacău nu se încadrează noilor standarde și anume de a deține cel puțin cinci cluburi afiliate care au obținut minim Categoria III (Bronze), în cadrul aceluiași tip de evaluare.
La început de 2025, AJF Bacău include o singură grupare cu un calificativ pe măsură: Atletico Bacău (Gold). Prin urmare, în acest moment „barajul” Suceava- Bacău este doar unul pe hârtie. Pentru ca duelul să aibă loc și pe teren, fotbalul băcăuan la nivel amator trebuie să-și rezolve problemele de mai sus. Data limită? 15 iunie, ultima zi în care FRF va primi, în scris, de la AJF/ AMB, numele campioanelor județene cu drept de participare la baraj.