În ultima etapă dinaintea întreruperii campionatului, „alb-roșii” au remizat acasă, 2-2 (1-0,) cu Cetatea Suceava într-un meci în care au deschis scorul prin lobul superb al lui Andrei Pavel în min. 32, s-au văzut apoi conduși cu 2-1 și au egalat în prelungiri prin nou-intratul Oasenegre, aflat la prima atingere de balon. Ajunși la al șaselea joc la rând fără înfrângere în eșalonul secund, băcăuanii au urcat temporar pe locul 3
Sâmbătă, în etapa a opta din Liga 2, ultima dinaintea întreruperii campionatului timp de trei săptămâni, FC Bacău a remizat, 2-2 (1-0), la Ruși Ciutea, cu Cetatea Suceava în derby-ul Moldovei. Lucrurile bune: băcăuanii au evitat înfrângerea egalând în prelungiri prin nou-intratul Oasenegre, și-au prelungit la șase seria rezultatelor pozitive în campionat și, ajutați și de „indirecte”, au urcat temporar pe locul 3. Spunem temporar pentru că ei mai pot fi depășiți doar de CSM Reșița, care va juca marți, în epilogul rundei, pe terenul „lanternei roșii” Dumbrăvița.
Dar în cel mai rău caz, FC Bacău va coborî pe locul 4. Până la urmă, nu-i rău deloc, nu? Și acum, lucrurile mai puțin bune: la patru zile după succesul de la Reșița, „alb-roșii” sperau și puteau să obțină toate cele trei puncte contra sucevenilor. Din păcate, deși au făcut o primă repriză bună, în care au reușit deschiderea scorului în min. 32, prin execuția de gerneric a lui Andrei Pavel (lob din afara careului cu stângul peste portar la o minge bine întoarsă de Cîrstean), în partea secundă au avut o evoluție sinuoasă, de care oaspeții au știut să profite.
Cetatea a egalat în min. 55, atunci când Ferhaoui a executat o lovitură liberă de pe partea dreaptă direct pe poartă, la colțul scurt, iar Anton și-a deviat balonul în proprie plasă. „Alb-roșii” au avut posibilitatea de a reveni în avantaj, însă mai întăi Laceda nu a găsit drumul spre gol la centrarea de pe dreapta a lui Luncașu (min. 58), apoi Albu a șutat în portar din careul mic la balonul salvat in-extremis de pe linia de fund de R. Ciobanu (min. 69) și transformat într-o potențială pasă de gol, pentru ca în min. 73, excelentul Pavel să nimerească stâlpul din dreapta al porții lui Micu dintr-o lovitură liberă de la 25 metri. Și dacă nu au înscris băcăuanii pentru 2-1 au făcut-o sucevenii.
În min. 84, atunci când „centralul” Eduard Ioniță (iritantă manieră de arbitraj) a dictat penalty la ieșirea hazardată a portarului Anton, care l-a busculat pe Bujor, iar Fulop a transformat cu siguranță de la punctul cu var. Din fericire, așa cum aminteam, FC Bacău a evitat înfrângerea, prelungindu-și la șase seria de rezultate utile. Și a făcut-o grație nou-intratului Codrin Oasenegre.
În min. 90+1, la prima atingere de balon, mijlocașul de 19 ani (va împlini 20 la finalul lunii) a înscris pentru 2-2, finalizând cu un șut la colțul scurt pasa cu capul a lui Juric. În formula Anton- Bordea, Ingalad, Juric, Coajă- Lacerda (min. 90 Oasenegre), R. Moise (min. 56 R. Albu), Cărstean- Mitrucă (min, 64 R. Ciobanu), A. Pavel, P. Petre (min, 56 Luncașu), FC Bacău ajunge la cota 15 puncte și, până marți, cel puțin, stă pe podiumul Ligii 2. În final, o ultimă remarcă: prestația cu majuscule a lui Mario Bordea, care l-a anihilat complet pe mult mai experimentatul Golofca. Pe de altă parte, însă, evoluțiile remarcabile ale puștiului de 17 ani nu mai sunt demult o noutate. Așa cum nici apariția Bacăului în zona înaltă a clasamentului nu mai poate mira pe cineva.
Rezultatele înregistrate sâmbătă, în etapa a opta: CSM Slatina- CSC Șelimbăr 2-1, Unirea Slobozia- Chindia Târgoviște 0-1, Concordia Chiajna- Metalul Buzău 0-1, Olimpia Satu Mare- CS Afumați 0-2, CSL Ștefăneștii de Jos- Metaloglobus 0-1, SC Popești Leordeni- Poli Timișoara 3-4, Steaua- Gloria Bistrița 2-1, FC Bacău- Cetatea Suceava 2-2. Duminică, 20 septembrie, ora 11.30: SCM Rm. Vâlcea- FC Bihor. Marți, 22 septembrie, ora 17.30: CSC Dumbrăvița- ACSM Reșița. Ora 20.00: ASA Tg. Mureș- CS Dinamo București.
Clasamentul Ligii 2: 1) CSM Slatina 22p., 2) Politehnica Timișoara 20p., 3) FC Bacău 15p. (golaveraj 19-8), 4) Chindia 15p. (17-8), 5) CS Popești-Leordeni 15p. (14-5), 6) Concordia Chiajna 15p. (13-4), 7) CSM Reșița 15p. (8-3), 8) Metalul Buzău 14p.(9-7), 9) CS Afumați 14p. (12-12), 10) Cetatea Suceava 12p. (15-11), 11) Gloria Bistrița 12p. (12-10), 12), Metaloglobus 11p., 13) FC Bihor 9p., 14) ASA Tg. Mureș 8p. (8-12), 15) SCM Rm. Vâlcea 8p. (7-11), 16) Șelimbăr 6p. (7-14), 17) Ștefăneștii de Jos 6p. (6-15), 18) Steaua 5p., 19) Unirea Slobozia 4p. (11-12), 20) Olimpia Satu Mare 4p. (3-10), 21) Dumbrăvița 3p. (5-14), 22) CS Dinamo București 3p. (6-23).
Programul etapei a noua 10 octombrie: ACSM Reșița- CSM Slatina, Cetatea Suceava- Dumbrăvița, FC Bihor- FC Bacău, Gloria Bistrița- SCM Rm. Vâlcea, Poli Timișoara- Steaua București, Metaloglobus- SC Popești Leordeni, CS Afumați- Ștefăneștii de Jos, CS Dinamo București- Olimpia Satu Mare, Metalul Buzău- ASA Tg. Mureș, Chindia Târgoviște- Concordia Chiajna, Șelimbăr- Unirea Slobozia.
Dan Sion





















