2 martie 2024
SportFotbal: Ascensiunea și căderea lui Vasile Chitaru

Fotbal: Ascensiunea și căderea lui Vasile Chitaru

Pe 5 decembrie s-au împlinit două decenii de când fostul copil teribil al fotbalului băcăuan s-a stins din viață, aruncându-se de la etaj. Nu împlinise 45 de ani. Debutant în Divizia A la doar 15 ani, campion cu Dinamo la 17, cel poreclit Zira, după unul din personajele filmului Planeta Maimuțelor, a terminat-o cu fotbalul mult înainte de vreme din cauza alcoolului. Cei care l-au prins jucând susțin însă și azi că, alături de Sorin Avram, a fost cel mai mare talent al Bacăului

„Un apartament aproape gol…”

Vasile Chitaru a fost un om al extremelor. Pe terenul de fotbal, ca și în viață. Pe teren putea juca la fel de bine extremă dreaptă sau stângă. În viață, în schimb, a fost când foarte sus, când foarte jos. Talentul de excepție l-a ridicat. Sus de tot. La 15 ani, patru luni și 14 zile pășea pe scena Diviziei A în tricoul alb-roșu al Sport Clubului Bacău, devenind al doilea cel mai precoce debutant după Nicolae Dobrin. Iar la 17 ajungea la Dinamo București unde, înainte de a deveni al campion al României, alături de Mircea Lucescu, Cornel Dinu și Dudu Georgescu, se bătea cu AC Milan în cupele europene. Alcoolul însă a dat cu el de pământ. Mai întâi la figurat, punând capăt prematur unei cariere începută prematur. Apoi, la propriu, Chitaru sfârșind-o cu viața într-o noapte gri de decembrie a anului 2003, după un salt în gol de la balconul apartamentului său de pe strada Alecu Russo. Fostul copil teribil al fotbalului băcăuan avea doar 44 de ani. Și, așa cum nota cotidianul „Deșteptarea” în ediția sa din 6-7 decembrie 2003, nu lăsa prea multe în urmă: „O soție, Marusia, care-l părăsise în mai multe rânduri. Un apartamant aproape gol, televizorul și covoarele fiind vândute de mult pentru o sticlă de băutură în plus. În fine, Chitaru mai lasă în urmă o carieră de fotbalist ce ar fi putut fi strălucitoare dacă nu era înecată în alcool”.



„Ăsta vă întrece pe toți”

Hârtia de ziar a îngălbenit. Amintirile își păstrează însă culorile. Le îmbujorează frigul de decembrie. Poate că și paharele de altădată, din anii în care Bacăul avea fotbal. Și ce fotbal! Așa că e timpul să vărsăm câteva picături, mai ales că, la 20 de ani de la dispariția lui Lică Chitaru, fratele său vitreg, Valentin Cioancă a ținut să i se facă o slujbă de pomenire. Au fost prezenți diverși oamani de fotbal, o bună parte dintre ei foști prieteni și colegi de echipă ai lui Chitaru. „Mă bucur că lumea nu l-a uitat pe fratele meu. Țin să mulțumesc tututor celor au venit la pomenire și, în special, celor care m-au sprijinit pentru realizarea ei: domnilor Gheorghe Andrieș, Gheorghe Poenaru, Valerian Voicu și Constantin Vlase”, spune Vali Cioancă, fratele mai mare („suntem frați după mamă”), care l-a dus pe Chitaru pentru prima oară la fotbal: „Ai mei nu mă lăsau la fotbal dacă nu-l luam și pe Lică. Avea doar patru-cinci ani când a venit cu mine la un antrenament pe stadionul din Parcul Libertății. Noi eram pe teren, el pe margine, jucându-se cu o minge. La un moment dat, antrenorul nostru, Ghica Cristea, un mare descoperitor de talente, a oprit antrenamentul și ne-a zis: <Ia uitați-vă la ăsta micu ce face cu mingea! Vă întrece de pe acum pe toți. Ascultați la mine: va ajunge mare, mare de tot>”.

O placă de lemn în loc de perete

Fostul mijlocaș și, ulterior, stoper al Sport Club Bacău, Mihai Cărpuci cunoaște povestea. Și cum să n-o cunoască? În anii 60, familia Cărpuci și familia Chitaru erau vecine într-unul din stabilimentele aflate în zona fabricii „Partizanul”. Stabilimentul se numea sugestiv, „La Baraca” sau „La Barăci”, iar despre cele două familii am putea spune că stăteau perete în perete, asta dacă ar fi existat și pereți. „Ne despărțea doar o placă de lemn, peste care ai mei puseseră o pătură. Auzeam tot ce se vorbea la vecini și invers. Eram ca o mare familie și, cu toate că ne lipseau multe, ne simțeam ca în paradis; aveam aproape și ștrandul și stadionul Partizanul: ce ne trebuia mai mult? Dimineața, eu aduceam pâinea, iar Vali Cioancă marmelada. Mâncam și plecam la antrenament, de pe Ștefan cel Mare tocmai în Parcul Libertății. Așa cum spunea și Cioancă, Ghica Cristea a fost un antrenor de copii și juniori ieșit din comun”, își amintește „Englezul” Cărpuci. „Nouă ni se spunea frații siamezi”, adaugă Vali Cioancă: „Amândoi blonzi, amândoi topiți după fotbal. Mihai cu numărul 5, eu cu 10”. Și între ei, viitorul număr 7, Vasile Chitaru.

Zira, învingătorul lui Guzman

Apropo de numărul 7. Mihai Cărpuci face o paralelă ce ar putea părea exagerată: „Poate că și e exagerată, dar cu mâna pe inimă spun că, atunci când l-am văzut prima oară jucând pe Cristiano Ronaldo, de Zira mi-am amintit. Aceeași lovire a mingii, aceeași explozie, aceeași forță de pătrundere”, este de părere cel care i-a botezat fata lui Chitaru. Mai întâi, însă, Cărpuci l-a botezat chiar pe Chitaru. I-a spus Zira, după unul din personajele filmului Planeta Maimuțelor. „Adevărul este că Zira Chitaru era leit Zira din film. Dacă s-ar fi făcut un casting în Bacău, Chitaru lua rolul fără probleme”, fac și astăzi caterincă foștii colegi de echipă ai lui Zira. „Chitaru nici nu se căsătorise când mi-a zis: <Mihăiță, tu îmi vei boteza primul copil, ai înțeles? Tu vei fi nașul, nu altcineva>”, dă timpul înapoi Mihai Cărpuci. În vara lui 1980, la turneul de 25 de zile pe care SC Bacău l-a efectuat în China, „alb-roșii” au jucat finala pentru locul 3 cu reprezentativa olimpică a Mexicului: „Mexicanii aveau un fundaș rău de tot, Guzman, care tăia lemne, nu alta. Pe Chitaru îl căpăcea de câte ori îl prindea. Am câștigat însă finala pentru bronz cu 2-0, marcatori eu și Chitaru, iar după meci, Zira s-a oprit direct în fața lui Guzman, de parcă ăla ar fi înțeles românește: <Na, fir-ai al dracului, că v-am bătut eu și cu nașu>”, zâmbește Cărpuci.

Lucru în echipă

Amintirile curg. Așa cum curgea berea în turneul din China, din 1980. „Era teribil de cald. 40 grade și o umiditate criminală”, rememorează Gioni Andrieș, care nu poate uita nici cel mai dificil adversar al turneului: naționala de tineret a RF Germania, cu Rudi Voller și Pierre Littbarski în atac și cu Berti Vogts pe banca tehnică. „Abia-abia ne-au bătut cu 6-2”, intervine, pufnind în râs, Cărpuci. „Fiind foarte cald, trebuia să ne hidratăm în permanență. Berea era la mare căutare, dar nu prea era ușor de găsit. Asta doar dacă nu nimereai în camera de hotel unde stăteau Cărpuci, Chitaru și Șoșu. Ăștia aveau o tehnică specială: apăsau pe un buton și le sărea cartonul de bere în spinare”, face haz Gioni Andrieș. „Așa e, noi eram mereu aprovizionați”, explică Mihai Cărpuci: „În prima zi, coborând cu liftul, în loc să ajungem la parter, am nimerit la demisol, unde era o magazie în care țineau ășta berea. Ne-am organizat imediat, lucrând în echipă: eu fiind mai înalt, înșfăcam un carton cu bere, i-l pasam lui Lică Șoșu, iar acesta i-l trecea rapid lui Zira Chitaru, care ținea liftul pe loc. Până să ajung la al doilea carton, Zira era deja în cameră cu primul transport. Porția zilnică era de trei cartoane. În 25 de zile le-am creat ălora un deficit pe care cred că nu l-au acoperit nici azi”.

Favoritul lui Adrian Păunescu și Cornel Dinu…

De la bere, să trecem pe vin. Doar se știe: vinul după bere e o plăcere. Mai ales dacă ai apucat să-l bei în compania lui Adrian Păunescu. Chitaru a ciocnit paharele cu bardul de la Bârca. „Nea Adi Păunescu a ținut să-l cunoască în mod special pe frate-miu și să facă un reportaj cu el în Revista Flacăra. Era spre finalul anilor 70, iar Chitaru era considerat atunci una din marile speranțe ale fotbalului. L-am însoțit pe Lică la Hotelul Decebal, unde-l aștepta Păunescu”, își amintește Vali Cioancă. Poetul a sărit peste „încălzire”: „Am auzit că nu duci paharul la ureche. Uite, eu beau whisky. Tu?”. Zira a intrat imediat în combinație: „Grasă de Cotnari”. A ieșit un reportaj pe cinste în Flacăra. Nu neapărat și o beție. Bețiile „de lux” au fost altele. Și au început la București, în perioada Dinamo, alături de Cornel Dinu. „Lui Dinu îi spuneam Tăicuțule. Îi plăcea de mine și mă lua cu el peste tot. La <Primăvara<, la <Perla>, la <Pescărușul>, în Herăstrău, trăgeam câte o chindie și apoi, spre dimineață, jucam fotbal cu cutiile de bere. Beam whisky și ne dregeam cu bere. Eu mă matoleam primul”, își amintea, peste ani, Vasile Chitaru.

Adversarul lui Albertosi, Collovati și Fabio Capello

Ediția 1976-77 petrecută la Dinamo trebuia să fie o trambulină pentru Vasile Chitaru, ajuns în Ștefan cel Mare la doar 17 ani. S-a dovedit, mai degrabă, o groapă de nisip. Nisip mișcător. E adevărat, băcăuanul s-a laureat campion al României într-un sezon în care pe extrema dreaptă el era rezerva lui Mircea Lucescu, iar în centrul atacului Dudu Georgescu cucerea a doua Gheată de Aur, cu un record european de goluri marcate: 47. Dar la fel de adevărat este că Zira a jucat puțin pentru Dinamo: doar șapte meciuri în campionat. Plus o repriză, a doua, ca înlocuitor al lui Lucescu, în Cupa UEFA, împotriva lui AC Milan, la București. La Milan în poartă se afla Ricky Albertosi, vice-campion mondial cu naționala Italiei în 1970, ca stoper strălucea Fulvio Collovati, viitor campion al lumii cu Squadra Azzurra în 1982, iar la mijloc juca Fabio Capello. Marele star al Milanului era însă fostul Balon de Aur, Gianni Rivera. Absent în turul de la București, încheiat nedecis, 0-0, Rivera avea să-și conducă echipa spre victoria cu 2-1 în returul de pe „San Siro”, în care Zira Chitaru avea să fie doar rezervă.

Centrările cu „știrțul”

Revenit la Sport Club în vara lui 1977, Zira avea să alterneze meciurile bune cu cele în care lustruia banca de rezerve. Între ele începuseră să-și facă loc loc bețiile. „Dacă nu ar fi avut acest viciu, Chitaru ar fi fost urmașul lui Lucescu nu doar la Dinamo, ci și la echipa națională. Un talent imens. După părerea mea, și nu doar a mea, cel mai mare talent al Bacăului după nea Sorin Avram. Centra perfect și cu stângul și cu dreptul. Îi dădea cu <știrțu>, așa cum spunea nea Mircea Nedelcu, când era vorba de centrările-covrig, ce găseau mereu centrul înaintaș cu fața la poartă. Avea o lovire a mingii ireproșabilă. Făcea pariuri că de la jumătatea terenului nimerește bara. Și o nimerea! Mamă, câți bani i-a luat lui Mihuț la astfel de pariuri. Aveam antrenament la 10, iar ei doi veneau la teren la 9, pentru a se întrece”, povestește Gioni Andrieș, fundașul dreapta care deține recordul de prezențe în prima divizie sub culorile Bacăului. „Vasile Chitaru a debutat în Divizia A pe 19 mai 1974, la victoria de acasă cu Jiul: 1-0. În acel an am debutat și eu în A. Doamne, ce calități avea Zira! Țin minte că într-o vară, la un cros, ne-a lăsat pe toți în urmă cu șase minute. El a terminat în 29 de minute, iar noi am ajuns în 35 de minute. Avea un fizic fantastic”, adaugă fundașul stânga al Sport Clubului din anii 70-80, Cornel Elisei.

Din „La Baraca” până „La Ciocanul”

Oricât de fantastic ar fi fost fizicul său, Zira nu putea câștiga bătălia cu alcoolul. Sezonul 1983-84 a fost, practic ultimul important pentru Chitaru la SC Bacău. Avea doar 25 de ani și era deja un fost fotbalist. Au urmat echipe mici, tot mai mici, de la Partizanul la Foresta Fălticeni și de la Proletarul la Flamura Roșie Sascut, până când paharul a înlocuit cu totul mingea de fotbal. Copilul talentat pornit din „La Baraca”, trecut pe la naționalele de juniori (unde s-a crestat cu briceagul pe antebrațul stâng pentru a se face frate de cruce cu Rodion Cămătaru) și ajuns pe „San Siro” din Milano, a devenit, peste ani, bărbatul fără rost și viitor. Zi de zi, rejuca meciurile tinereții la o crâșmă de cartier, al cărei nume părea coborât din Nicuță Tănase: „La Ciocan”. Seară de seară, sfârșea beat, făcând scandal. Zi de zi, seară de seară, mereu la fel. Asta până în seara unei zile de decembrie, când un strigăt disperat și o cădere în gol au curmat viața unui om al extremelor. La 20 de ani distanță de la dispariția sa și la aproape 50 de la debutul, la o vârstă neverosimilă, în Divizia A, Vasile Chitaru rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut și, mai ales, l-au văzut jucând fotbal, un imens talent risipit mult prea ușor. Imaginea mișcată a ceea ce putea fi, dar nu a fost să fie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri