25 aprilie 2024
Top StoryFilipești: O femeie a fost înjunghiată în gât de soț

- agresorul ar fi încercat apoi să se sinucidă și s-a tăiat la nivelul abdomenului - cazul este anchetat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău

Filipești: O femeie a fost înjunghiată în gât de soț

O femeie de 64 de ani, din satul Hârlești, comuna Filipești, a ajuns marți la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Bacău cu o plagă înjunghiată submandibulară, mai multe traumatisme, dar și multiple plăgi pe brațul stâng, fiind dusă în sala de operație.

Ar fi fost agresată de soț în locuința lor, dar, la scurt timp, tot la camera de gardă a ajuns și bărbatul, în vârstă de 64 de ani, și el cu o plagă înjunghiată superficială la nivelul abdomenului, pe care și-ar fi provocat-o încercând să se sinucidă.

„În prezent, pacienta este stabilă hemodinamic, i-au fost suturate plăgile și a rămas sub supravegherea medicilor”, spunea, miercuri dimineață, Mirela Romaneț, purtător de cuvânt la SJU Bacău.



Pe fondul unui conflict spontan, între cei doi s-ar fi iscat un scandal, iar bărbatul și-ar fi lovit soția cu pumnii și cu un cuțit. Femeia a reușit, totuși, să scape din mâinile lui și a fugit la un vecin, care a sunat imediat la 112.

Între timp, bărbatul s-a încuiat într-o anexă din curte și a fost nevoie de intervenția mai multor polițiști pentru imobilizarea sa. Pentru că era agitat, după ce a primit îngrijiri în UPU, el a fost dus și internat în Secția de Psihiatrie.

La fața locului au făcut cercetări polițiștii, sub coordonarea unui procuror. „Se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, raportată la violența în familie, și urmează să stabilim cu exactitate ce s-a întâmplat”, a declarat procurorul Cristinel Ciocântă, șef Secție Urmărire Penală, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri