Nea Puiu, cum îi spun apropiatii, are o mica frizerie pe strada Vasile Alecsandri. Clientii sunt tot mai putini, de când multi dintre ei se „slutesc” singuri cu masina de tuns, dupa cum spune frizerul. Cu toate astea, omul nu renunta. Mica afacere îi alunga plictiseala si îi este draga meseria pe care o practica de mai bine de 60 de ani.
Gheorghe Puiu a avut o copilarie grea, asa cum au avut majoritatea persoanelor de vârsta lui. Tatal sau a plecat la razboi, iar mama sa a ramas sa duca toate greutatile. În cele din urma, s-a îmbolnavit si a murit. La vremea aceea, el avea 11 ani, iar sora lui 5 ani. Fata a ajuns în grija unei matusi, însa el, baiat fiind, a ramas acasa cu tatal. La vârsta de 14 ani a pus mâna pentru prima data pe o foarfeca. „A trebuit sa ma apuc de o meserie. M-am gândit sa fie o meserie curata si am zis eu ca frizeria este una dintre ele. Trei ani am stat lânga un maestru, nu ca acum. În trei luni iese hair-stylist, cum se zice. Eu a trebuit sa învat sa barbieresc cu briciul. Nu era de joaca. Era vorba de fata omului. La 18 ani m-am apucat de treaba. M-am angajat”, povesteste nea Puiu. Ca sa se învete sa tunda si sa barbiereasca avea trei barbati pe post de cobai. Doi maturatori de strada si unul care cânta la acordeon. Asa a învatat meseria.
In spital s-a calit
Dupa armata s-a angajat din nou, iar din 1980 a fost frizerul Spitalului Judetean Bacau. Mai avea doi colegi iar frizeria mica era amplasata chiar în fata lifturilor, pentru ca pacientii sa ajunga imediat la ei. Acolo a vazut oameni schiloditi, mutilati, plini de sânge sau în coma. S-a calit pentru toata viata. „Veneau cu capetele sparte si eu trebuia sa-i rad ca medicii sa-i poata coase. Trebuia sa fie perfect ca sa nu se infecteze sau sa faca alte probleme. Mergeam la ATI, acolo unde erau cei în coma. Îmi spunea medicul sa-i barbieresc sa-si dea seama si dupa fata lor, dupa piele daca se simt mai bine sau nu. Altii aveau hematoame mici sub pielea capului si eu trebuia sa-i rad ca sa intre în operatie. Trebuia sa fiu foarte atent. Eu umblam cu briciul pe pielea omului când el era treaz, medicul lucra cu el sub anestezie, dar eu nu aveam voie sa gresesc. Era greu si la pediatrie, cu copiii. Nu aveau rabdare. La pediatrie ascultam trei feluri de plânsete. Cei crescuti de bunici plângeau într-un fel, cei crescuti de parinti în alt fel si cei de la camine. Primii erau alintati, mofturosi. Cei de la camin, de fapt, nici nu plângeau, doar scânceau asa. Nu aveau pe cine sa strige. Ani de zile am lucrat acolo. De la spital am iesit la pensie”, mai spune barbatul.
Si fiica sa a imbratisat aceeasi meserie
Dupa pensionare, în 1994, nu-si gasea locul si a decis sa deschida o frizerie acasa la el, pe strada Vasile Alecsandri. A umblat dupa hârtii si aprobari si în final a reusit sa-si deschida mica afacere. „Au venit trei persoane, doi barbati si o femeie, ca sa vada daca am tot ce-mi trebuie si sa ma testeze. Pe doamna am coafat-o iar pe barbati i-am tuns. Si n-am scapat cu atât. M-au trimis o luna de zile la Azilul de batrâni sa-i tund si sa-i barbieresc. Era un fel de voluntariat. Abia apoi mi-au dat avizul. Asistatilor le-a parut rau când am plecat”, mai spune nea Puiu. Si-a facut clientela din cartier. Oameni de vârsta lui, barbati si femei. Anii au trecut, a mai venit si criza, iar clientii s-au rarit. „Multi dintre ei au murit. Altii si-au luat masini de tuns si se slutesc singuri acasa. Eu nu am tarife mari. Asa ca pentru pensionari, pentru oameni modesti. Daca-l vad ca-i amarât îl tund si pe gratis. Eu dau pentru frizerie, pe an, la primarie si contributii, în jur de 10 milioane de lei. Banii astia îi dau din pensie. Când fac eu 10 milioane? Dar nu închid. M-as plictisi. Frizeria este meseria care te tine în garda. Trebuie sa stai si sa o pazesti. Poate sa-ti vina si patru clienti o data. Dar poti sa stai cu ochii pe geam si câteva ore si nu vine nimeni. Asa este la frizerie”, a conchis Gheorghe Puiu. Din mica încapere nu lipsesc fotografiile cu fiica sa, care locuieste în strainatate, si cu cei doi nepoti. Se mândreste cu toti, dar mai ales cu fata care i-a furat meseria.
