Festival Folcloric la Faraoani

 

Nici nu a început bine săptămâna că cetățenii din Faraoani se gândesc la weekend. Și asta pentru că sâmbătă, 13 august, în zona centrală a localitații Faraoani, (Biserica Sf. Anton) veselia, cântecul și voia bună se vor împleti armonios în prima ediție a Festivalului Folcloric „Ecouri din Vale” organizat de Asociația Culturală „Meleaguri Bacoviene” împreună cu Primăria și Consiliul Local Faraoani.



„Deschiderea festivă a evenimentului a fost stabilită pentru ora 15.00, când vom încânta publicul prezent cu o minunată paradă a portului popular, unde așteptăm să ni se alăture cât mai mulți participanți din localitate sau din comuna noastră cât și din împrejurimi, mândri de straiele moștenite”, au transmis organizatorii printr-un comunicat.

După parade costumelor populare, în cadrul festivalului vor evolua Ansamblul folcloric „Ecoul din Vale” din comuna Faraoani; Ansamblul folcloric „Năsturașii” din comuna Nicolae Bălcescu; Ansamblul focloric „Valea Dunavățului” din comuna Filipeni; Ansamblul folcloric „Siminocul” din comuna Sănduleni; Ansamblul folcloric „Mugurașii Mănăstireni” din comuna Cașin; Ansamblul focloric din Sărata; Ansamblul „Roua Precistei” din comuna Filipești; Ansamblul folcloric „Drag de neam” din Bacău; Ansamblul „Plaiuri Călugărene” din comuna Luizi Călugăra; Ansamblul folcloric din Săucești; Asociația culturală ’„Vântul de primăvară” din comuna Faraoani.

În cadrul evenimentului va avea loc un moment festiv, prin premierea familiilor din comuna Faraoani care împlinesc 50 de ani de căsătorie, urmată de un program muzică populară oferită de invitații festivalului, cunoscuți interpreți de muzică populară și de tinerele talente ale comunei : Mioara Velicu, George Cojocărescu, Mihaela Iordache Farcaș, Veronica Jușcă, Daniela Duma, Alexandra Antal Furtună, Denis Voicu.

„Pentru că în anii din urmă, din cauza pandemiei nu am putut premia familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, anul acesta vor fi premiate și familile care au împlinit 51, respective 52 de ani de căsnicie. În total sunt 15 cupluri care vor primi plachete și câte 500 de lei din partea Primăriei și a Consilului Local. Cât despre festival, zestrea noi am primit-o gratis de la moși și strămoși și e de datoria noastră să o ducem mai departe”, a declarat Cristina Ciuraru Pal, primarul comunei Faraoani.

 

 

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"