10 mai 2024
ActualitateFel și fel de variante de majorare a alocației de stat pentru...

Fel și fel de variante de majorare a alocației de stat pentru copii

La începutul anului viitor, este posibil ca alocațiile de stat pentru copii să crească, dar nu cu cât se vehicula în presa centrală, în luna septembrie.

Potrivit site-ului de presă Știripesurse.ro, Guvernul României ar intenționa să majoreze alocațiile cu 5,1 la sută, începând cu data de 1 ianuarie 2023.

Aceasta înseamnă că pentru copiii care au între zero și 2 ani, precum și pentru cei cu handicap, care au până în 18 ani, ar urma să se pună în plus 30 lei, la cei 600 de care ei beneficiază în prezent.



Ceilalți copii, care au între 2 și 18 ani, precum și tinerii care au depășit această vârstă, dar nu au terminat studiile liceale, până la finalizarea acestora, vor primi încă 12 lei lunar la cei 243 lei, câți iau în momentul de față.

În septembrie, însă, se vorbea despre o creștere mai mare. Se discuta ca, tot de la 1 ianuarie 2023, alocația să urce de la 243 lei la 300 lei, pentru copiii care au între 2 și 18 ani sau peste această vârstă, până la terminarea studiilor liceale.

Copiii care au între zero și 2 ani, precum și cei cu handicap, indiferent de vârstă, ar fi urmat să beneficieze de o alocație de 650 lei sau chiar de 700 lei față de 600 lei cât iau acum. Rămâne de văzut ce vor decide, în final, guvernanții noștri.

Cert este că din județul Bacău nu mai puțin de 122.500 copii și părinții lor așteaptă o majorare a alocației cât mai mare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri