Cu volumul de poeme aFantanarul din stele” (Editura aAteneul Scriitorilor”, Bacau, 2009), aNicolae Mihai ne aduce aminte (…) de arostul lumiia, de mereu posibila mijlocire a contrariilor”, dupa cum inspirat scrie, an prefata, Marius Manta. aDumnezeu l-a creat pe poet, dupa care a luat o mana din lutul ramas si a facut trei critici”, scrie T.J. Thomas, ancantandu-l pe poet, motiv pentru care acesta a si acordat acestor vorbe statut de motto pentru antregul volum. Adept al metafizicii contrariilor, poetul Mihai Nicolae scrie: aUnde-i poezia? / nu mai dau pe ea un ban. Cu privirea / sugubeata, chiraie pe langa mine verbul, / ca un sobolan” (Fir”ar mama ei de viata). Volumul este aperfecta metafora a cautatorului de absolut, singurul care are acces la tainele cazute prea des an agonia uitarii” (Marius Manta), o grozava aventura aflata mereu an cautarea acelei clipe de gratie an care apoti cantari an palme, ca pe o palarie / arsa de soare, un punct graitor, sau un fosnet / nedumerit ce nu te mai tine minte” (Clipa de gratie). Aidoma fantanarului de absolut, Poetul arunca punti antre dumnezeire si inocenta: aVrabia asi scutura an praf bucuria. / Dumnezeu o priveste si asi da / cu parerea: nimeni nu poate / renunta la copilarie” (Doar o parere). Calatorim prin aFantanarul stelelor” de parca ne-am afla antr-un univers al metaforelor – acuvintele haiducite / prin padurile fumului de esapament”, aspleen-ul barfit pe la colturi”, arisipa multa de angeri la vedere”, aprivirea trista de pasare tradata”, astrangand an brate taraitul unui greier”, abuzele scrisorii sub perna ascunsa” – si al sublimei interogatii: aDe unde sa stiu ca racnetul mainilor / nu poate fi vindecat nici macar / cu mirarea unui fluture?” (Vindecat de uitare). Cu Mihai Nicolae descoperim universuri care ne sunt, andeobste, la andemana, dar nu le observam, pentru ca n-avem mereu aplecare catre farama aceea de frumusete care se plimba mereu hai-hui, de-a toarta cu noi, prin lume: aDe ce nu crezi ca si cainii / pot da uneori buna-seara? / an ochii lor poti frunzari / la antamplare o lacrima, un cuvant de alint, o mirare./ Pentru un codru de paine / se bucura ca niste copii / fara sa puna antrebari, / ambatranesc la umbra / unor vorbe bune” (Gipsy).
[ad#stire] Voce lirica andragostita de tainele lumii, anzestrat cu un rar simt al decriptarii dumnezeirii din amanunte, Mihai Nicolae confirma si prin ultimul volum ca ramane an prim-planul celor andragostiti de Poezie.
Ion Fercu
