Marți, 18 august, s-au împlinit 76 de ani de la moartea căpitanului Alexandru Șerbănescu, doborât de un Mustang american. Șerbănescu, asul aviației militare românești, decolase împreună cu alți 12 colegi să întâmpine cele peste 600 de avioane americane care veneau să bombardeze zona petrolieră. Știa că nu au nici o șansă să oprească avioanele americane, dar n-a suportat să nu facă nimic. „Nu înțeleg ca un inamic, oricât de mare și puternic ar fi, să intre în țara mea ca-n sat fără câini și s-o pustiească. (…) Nu se va putea spune că în România nu a ieșit niciun român în fața americanilor, chiar dacă pierdem bătălia”, ar fi spus aviatorul.
În acea zi avea să fie doborât într-o lupta aeriană la 8.000 de metri, altitudine la care avioanele americane erau superioare. Timp de vreo jumătate de secol, nu s-a vorbit de Alexandrescu. Normal, luptase pe frontul de Est, doborâse avioane sovietice. După 1990, însă, s-au schimbat lucrurile. Pentru puțin timp. O străduță din București a fost denumită cu numele său, ziua de 18 august a devenit o zi de comemorare a aviatorilor din cel de al Doilea Război Mondial, o școală din comuna natală a aviatorului îi poartă numele. În 1993, baza militară de la Deveselu a luat numele Alexandru Șerbănescu. Până în 2002, când este dezafectată. Între timp, la Deveselu vin americanii.
Numele lui Șerbănescu devine tabu. După patru ani, numele aviatorului este transferat Bazei 95 din Bacău, unde este mutat și bustul eroului. În vreme ce aviatorii americani, care au provocat doar în bombardamentul din 4 aprilie 1944 circa 3000 de morți în rândul populației civile, au două monumente în București, Alexandru Șerbănescu are un mormânt în cimitirul militar Ghencea. Ceremoniile dedicate comemorării celui mai bun aviator român s-au ținut aproape în anonimat: câteva persoane la mormântul sau, o ceremonie militară în Baza 95. Dacă ar fi fost omorât de ruși, probabil că vuia țara. Dar a fost ucis de americani și întreagă noastră clasa politică face pe ea de frică să nu cumva să-și supere stăpânii. Niște politicieni care, după cum spuneam, au aprobat două monumente pentru aviatorii care au ucis civili și nimic pentru un erou care a murit luptând pentru țara sa.
