23 aprilie 2024
Zona zeroEu știuEmisiune de titluri de stat pentru populație și în septembrie

Emisiune de titluri de stat pentru populație și în septembrie

De luni, 16 septembrie, băcăuanii pot subscrie pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în Programul Tezaur, cu scadențe la 1, 2, și 3 ani și dobânzi anuale de 3,5%, 4%, respectiv 4,5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile de stat pot fi cumpărate, până pe 30 septembrie de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului, până la 27 septembrie prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar până la 26 septembrie din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.
Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.



Titlurile de stat sunt în forma dematerializată și au valoarea nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în Programul Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitatea lor va fi stabilită în funcție de interesul manifestat de investitori.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri