Dialog cu poetul Vasile Tarâteanu, de la Cernauti –
Ioan Danila: – Domnule Vasile Tarâ?eanu, e o bucurie sa va-ntâlnesc aici, intr-un compartiment de tren… Dumneavoastra merge?i spre Bucure?ti, eu voi cobori la Buzau…, suntem aproape de Râmnicul Sarat… Va felicit pentru premiul pe care l-a?i ob?inut recent la Suceava, Premiul „Mihai Eminescu”, pentru poezie. Primul impuls a fost sa va dau telefon ca sa va transmit bucuria acestui succes al dumneavoastra.
Vasile Tarâteanu: – Mul?umesc! A fost o surpriza pentru mine, absolut… N-am ?tiut, nici n-am banuit pâna-n ultima clipa. Am fost invitat la Suceava, la sarbatorile „Eminescu”, ?i nici n-am stat pân’ la capat, fiindca trebuia sa vin la sarbatorile de la Boto?ani, unde era inmânarea Premiului Na?ional „Mihai Eminescu”. Premiul l-a primit unul dintre cei mai buni poe?i dintre prietenii mei, Ion Mircea, un poet excep?ional, care a candidat acum a treia oara pentru acest premiu; in sfâr?it, l-a luat…
In prima zi, in cadrul Bibliotecii Jude?ene, s-a inmânat alt Premiu, „Opera omnia“, „Mihai Eminescu". Premiul pentru istoria ?i critica literara l-a luat unul dintre cei mai buni istorici ?i critici literari contemporani, un om deosebit, de o capacitate de munca, de o simplitate, de o omenie, de o corectitudine…
I.D.: – ?i modestie! Vorbim despre Theodor Codreanu…
V.T.: – …?i de o modestie ie?ita din comun! Este vorba de Teo Codreanu.
I.D.: – De la Hu?i.
V.T.: – Da, de la Hu?i. Ma mândresc cu fapul ca eu cunosc un asemenea om, ca am fost in casa la el, ca a fost ?i el la mine. Eu am fost la jubileul lui, el a fost la 60 de ani ai mei, a venit special la Cernau?i. Oriunde ne intâlnim – fie la Bucure?ti, fie la Chi?inau, fie la Cernau?i, fie la Hu?i, fie la Ia?i, fie la Suceava, pretutindeni in ?ara -, am o bucurie deosebita când il intâlnesc, pentru ca rela?ia cu un asemenea om te nobileaza, te imboga?e?te din toate punctele de vedere, dar mai cu seama spiritual ?i moral. E un om de la care ai ce invata, in ceea ce prive?te seriozitatea cu care el abordeaza cutare sau cutare problema; mai ales cartea lui despre Bacovia… ?i acum a scos inca una, despre „nebunia“ lui Eminescu, luata in ghilimele… Sunt carti, sunt aporturi foarte importante la eminescologie, la studiul operei lui Eminescu. Au fost editate caietele lui Eminescu, in maniera ceruta de Nicolae Iorga, care a spus sa nu ramâna niciun rând din Eminescu nefolosit. Sau cum cerea…
I.D.: – Noica.
V.T.: – Noica, tocmai ca el, in general, ?i-a facut o cauza din aceasta, o pledoarie-ntreaga. De câ?iva ani de zile s-a luptat pentru dreptul manuscriselor eminesciene.
I.D.: – La care dintre poeziile dumneavoastra ?ine?i cel mai mult? Aveti una preferata?
V.T.: – Eu, cum sa spun… Mi-s dragi toate chiar. Ele sunt ale mele, nu pot renunta la ele, precum nici un parinte nu renunta la un copil, chiar daca acela-i handicapat. De unele dintre poeziile mele, de la un moment dat, chiar mi-e ru?ine, eu nu le mai pomenesc, nu le popularizez, nu scot in lume poeziile acelea pe care-am fost nevoiti sa le scriem, chiar de nimeni nu mi-a pus pistolul la tâmpla.
I.D.: – A?a au fost vremurile!
V.T.: – A?a erau vremurile! ?i Nichita Stanescu – care era un nebun frumos al literaturii, al poeziei –, ?i el tot are „Rosu vertical“, are multe poezii de factura sociala. Nu se putea sa apara o pagina literara, mai ales la noi, acolo, in zona aceea. Dar, oricum, poeziile din perioada aceea desigur ca sunt ale mele. Nu-mi sunt dragi, dar nu pot sa renun?… Cum sa renun?, daca eu le-am scris? Cu mânu?a mea.
I.D.: – Premiul „Eminescu“ este al dumneavoastra, dar este in acela?i timp al provinciei, al Bucovinei.
V.T.: – Nu, ca in ultimul timp incerc sa ma sincronizez cu procesul literar din tara, sa ma indepartez cât de cât de pa?optismul care-mi era caracteristic la inceputul anilor ’90, atunci când noi, cu to?ii, am descoperit adevarul istoriei noastre când am inceput sa aflam care e adevarata istorie a Bucovinei. Mai târziu am aflat noi aceasta. Pe Eminescu am inceput sa-l studiem in ?coala, ?i poeziile lui Eminescu, ale lui George Co?buc ?i ale altor poe?i români le-am auzit intâi de la mama, nu de la ?coala.
I.D.: – ?ine?i minte prima poezie a lui Eminescu pe care v-a citit-o mama sau pe care a?i citit-o dumneavoastra?
V.T.: – Mama mi-a recitat intâi din George Co?buc, „Iarna pe ulita”, apoi „Trei, Doamne, ?i to?i trei!”, „ O scrisoare de la Muselim Selo”. Apoi din Eminescu, desigur c-au fost, primele, ca de obicei, cele pe care le-nvata to?i copiii: „Somnoroase pasarele”. Pe urma, demult, la ?coala, când am inceput sa studiem, denaturat, via?a ?i ceva suplimentar de Eminescu. Eminescu era aratat ca este ateu.
I.D.: – Poet social.
V.T.: – Da. Total neadevarat. Eminescu este un poet profund, religios ?i credincios. Avem aceste superbe poezii, „Rugaciune” ?i „Invierea”…
I.D.: – Dar si „Rasai…”
V.T.: – Da, ?i „Rasai asupra mea”, poeme extraordinare. Deci nu am venit sa demonstram ca Eminescu e proletarul…
I.D.: – A fost acaparat de ideologia vremii…
V.T.: – Noi il vedeam pe Eminescu ca pe un poet extraordinar.
I.D.: – La care dintre poemele lui ?ineti cel mai mult?
V.T.: – Sincer sa spun, in primul rând cel mai mult ?in la „Oda in metru antic”, apoi la „O, mama…”, „Mai am un singur dor”, „Luceafarul” (nici nu putem sa vorbim!). A? mai aminti aici ultima dintre poeziile lui, care a fost gasita, descoperita in halatul lui, in spitalul de nebuni: „Stele in cer”…
I.D.: – „Stelele-n cer“.
V.T.: – „Stelele-n cer”, a?a. Este un poem extraordinar, zguduitor… Si multe, multe altele! Eminescu reprezinta altceva in fiecare poezie… Dar eu mai mult in ultimul timp il citesc pe Eminescu publicistul. Este extraordinar! Publicistul Mihai Eminescu, filozoful Mihai Eminescu sunt la fel de mari ca ?i poetul Mihai Eminescu.
25 ian. 2012, Inter-Regio Suceava-Bucuresti
A consemnat Ioan Danila
“Eminescu este un poet profund, religios si credincios”
