24 aprilie 2024
CulturăEminescu, comemorat in Biserica "Sf. Gheorghe" din Bacau

Eminescu, comemorat in Biserica “Sf. Gheorghe” din Bacau

In atmosfera liturgica oferita de lacasul de cult din cartierul Orizont, preotii slujitori din Parohia “Sfântul Gheorghe” au primit vizita unui grup de elevi de la Scoala nr.10 care, impreuna cu profesorii lor, au venit sa-l comemoreze vineri, 15 ianuarie, pe Luceafarul poeziei românesti.

Pentru un timp, scolarii, mari si mici, au ales sa-l readuca in memorie pe poetul Mihai Eminescu oferind cu glasurile lor tremurânde crâmpeie din opera acestuia ori gânduri scrise in acest ceas de evocare.

“Nu se putea un cadru mai nimerit pentru aceasta actiune, gândindu-ne la faptul ca Biserica si credinta se regasesc in universul liric eminescian, Tudor Arghezi numindu-l pe acesta, «icoana a poeziei românesti»” a subliniat prof. Iulia Jicu, directorul Scolii Gimnaziale nr.10, la inceputul manifestarilor. Prin vers, eseuri si cântec, elevii l-au readus pe Mihai Eminescu in inimile ascultatorilor.



[wonderplugin_gallery id=”427″]

Incepând cu micutii recitatori din clasele pregatitoare, ei au dat glas nestematelor lirice eminesciene precum “Somnoroase pasarele”, “Ce te legeni”, “O, ramâi” sau “Rugaciune”. Si, pentru a sublinia universalitatea operei eminesciene, cei din cursul gimnazial au recitat poeziile lui Eminescu in limba franceza. La final, preotii si copiii s-au reunit in rugaciunea de pomenire a marelui poet si a tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea culturii românesti.

“Inainte de a fi un geniu sau un mare poet, Mihai Eminescu a fost un om cu suflet mare, fapt pe care vi-l transmite voua, copiilor, prin fiecare vers al lui” a marturisit parintele Constantin Gherasim, parohul Bisericii “Sf. Gheorghe”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri