4 mai 2024
ContrasensEducația în România: Forma vs Substanță

Educația în România: Forma vs Substanță

De ce contează mai mult un selfie decât o notă bună

Educația din România…ce subiect frumos de discuție. Dar nu despre educație ar trebui să discutăm, ci despre forma acesteia, pentru că asta e ceea ce contează cu adevărat în țara noastră.

Și ce dăcă copiii nu știu să-și formeze gândirea critică, dăcă ei știu să-și facă un selfie perfect și să posteze pe Instagram cu cele mai bune filtre? Și ce dăcă nu știu matematica elementară, dăcă ei știu să-și facă cele mai tari videoclipuri pentru TikTok? Asta e ceea ce contează cu adevărat în zilele noastre.

Și mămicile, oh, acele mămici…cât de ultragiate sunt în cazul în care copilul lor primește o notă proastă! Cum îndrăznește un profesor să pună o notă proastă unui copil care a stat toată ziua cu ochii în telefon și nu a învățat? Nu, nu, trebuie schimbată matematica, nu elevul! Lecția trebuie să se potrivească cu ceea ce spune copilul, pentru că acesta este adevăratul Dumnezeu al educației.

Și politicienii, cât de bine știu ei ce e mai bine pentru copii! Politicienii noștri sunt foarte preocupați de educație, dar nu pentru a îmbunătăți nivelul de cunoștințe al elevilor. Ei se luptă să introducă noi materii școlare care să le servească propriilor lor interese, iar materiile de bază sunt scoase de pe listă deoarece acestea ar putea să-i stimuleze pe elevi să gândească și să pună întrebări incomode.

Și profesorii, cât de bine își folosesc ei timpul! Doar menirea lor nu este să educe elevii, ci să completeze maldare de hârțogăraie. Asta contează cu adevărat în educația noastră.

Și părinții, părinții…cât de mult îi iubim! Nu este atât de simpatic modul în care ei blochează zilnic circulația când vin să-și ia odraslele cu mașina de la școală!? Ei, dar asta nu contează! Pentru că ei sunt părinții și pot face ce doresc.

Și copiii, cât de frumos se dezvoltă ei! Sunt atât de încrezători în propriile abilități, deși nu știu să ia măcar un 5 la o probă de bază la bacalaureat. Dar asta nu contează, pentru că au cele mai tari telefoane și știu să-și facă cele mai bune poze.

Educația noastră e perfectă, nu avem nevoie de schimbări. Nu contează că elevii noștri nu știu să citească și să scrie corect, important este că știu să facă poze și să posteze pe rețelele de socializare. Așa că, bravo nouă, suntem cei mai buni!

Cât despre noi, cine știe, poate dacă facem destule selfie-uri și videoclipuri virale, ne vom putea plăti pensiile cu like-uri și share-uri.

Așa că relaxați-vă, dragi părinți și politicieni! Nu trebuie să vă faceți griji pentru viitorul nostru. Nu vom avea nevoie de oameni inteligenți și bine pregătiți pentru a duce această țară înainte. Avem suficiente filtre de Instagram și meme-uri pe care să le distribuim ca să ne salvăm de la faliment.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri