25 aprilie 2024
Cultură„Noi le-am deschis usile, ei ne-au unit inimile!";

„Noi le-am deschis usile, ei ne-au unit inimile!”;

“Prietenii Muzicii” au facut istorie, fiind unul dintre cele mai vechi coruri din Bacau. Desi amatori, copii impresioneaza pe oricine datorita talentului si puritatii glasurilor sub bagheta profesorului Vintila Dabija. In ochii elevilor, el nu este un simplu dascal, ci un om care si-a dedicat viata muzicii, mergand alaturi de corul sau in tari precum Germania, Franta, Anglia si Spania, fiind catalogat drept un ambasador al culturii romanesti.

– Sunt ani buni de cand ati inceput activitatea alaturi de “Prietenii Muzicii”. Cum a inceput totul?
– In 1990 am ocupat postul de profesor de muzica si tot atunci am pus bazele corului “Prietenii Muzicii”. Am gasit de cuviinta sa-l intitulam asa, pentru ca ne-am propus atunci sa promovam prietenia si in acelasi timp sa ne facem foarte multi prieteni. Incet, incet am inceput sa iesim cu spectacole pe plan local si judetean. Aveam atunci ca si acum intre 40 si 60 de copii, ceea ce nu era un lucru rau, insa in momentul in care am plecat in strainatate am fost conditionati de numarul de locuri din autocar. Din acest motiv, am fost obligat sa iau in turnee numai cei mai buni copii, cei mai in forma, iar criteriile dupa care ne-am ghidat au fost calitatile muzicale, rezultatele foarte bune la invatatura si comportamentul ireprosabil. Astfel, in 1993 am plecat in primul nostru turneu in Germania, in “95 si “96 a mers la fratii nostri de peste Prut, ca mai apoi sa mergem in fiecare an in Spania, Franta, Italia si multe alte tari. Este greu din cauza problemelor financiare, dar incercam sa ne descurcam asa cum putem, pastrand echipa de 45 de copii ce provin de la Scoala “Al. I. Cuza”, unde sunt profesor, dar si de la celelalte scoli din judet.
– Care sunt satisfactiile acestei profesii? Cum sunt copiii recompensati?
– In urma cu ceva timp am fost intr-o excursie-turneu. Ne-am gandit sa ne facem singuri o bucurie, daca altii nu o fac pentru noi si nu ne rasplatesc munca noastra. Anul acesta am participat la un concurs. Este vorba despre Concursul National Coral unde copiii au obtinut locul doi pe Moldova, dupa corul Liceului de Muzica din Iasi. Noi am considerat ca acest loc este onorant si atunci, daca diploma si premiul nu au insemnat foarte mult pentru noi, m-am gandit sa plec cu elevii mei intr-o excursie pentru a-i rasplati cum se cuvine si pentru a-i forma in acelasi timp. Am urmat un traseu care a cuprins: Ungaria, Budapesta, Bratislava, Praga si Viena. Entuziasmul lor a fost de nedescris, iar bucuria care se citea in ochii lor a fost de neegalat. Parintii ne-au sustinut si prin urmare ne-am atins scopul, acela de a imbina utilul cu placutul.
– Nu mai este un secret pentru nimeni ca aveti o pasiune pentru muzica. Ce va motiveaza sa continuati?
– Ma motiveaza copiii si dorinta lor de a invata si ma refer aici la cei de varsta mica, dornici de a cunoaste. Desigur, este vorba si de o pasiune care a pornit chiar din mijlocul familiei mele, parintii mei fiind amandoi invatatori cu o excelenta cultura muzicala. Nu va ascund ca am facut muzica de mic, urmand ulterior Conservatorul in Iasi. Am practicat toate genurile de muzica si sunt bucuros ca pot face acum ce mi-am dorit. Este un mod de a exista si cat voi fi alaturi de copii voi continua sa dau tot ce am mai bun. De la ei luam energie, spontaneitate si generozitate.Noi le-am deschis usile si ei ne-au unit inimile. Am avut sansa de a canta in Catedrala Notre Dame si in Biserica Ortodoxa din Barcelona, iar acum suntem invitati la Edinburgh pentru un spectacol pe care sper sa nu il ratam.Scris de Daniela Pilat



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri