28 aprilie 2024
ContrasensDurerea-n paișpe

Durerea-n paișpe

Putem spune multe despre români, dar trebuie să recunoaștem un lucru important: au pielea tot mai groasă. Și nu o spun cu răutate, ci cu o anumită admirație, pentru că durerea-n paișpe de toate și de toți a stat la baza supraviețuirii noastre ca popor. Adică, da, au venit mulți și ne-au tot jefuit, ne-au luat la omor, ne-au pus pistolul la tâmplă și, ce să vezi?! Ei au plecat, noi am rămas.

Mai săraci, mai neciopliți, dar am supraviețuit. Numai în ultimele decenii câte au fost pe capul nostru! De la crize economice, guvernări duse cu pluta, străini veniți să ne explice ce frumos ne-ar sta fără petrol, lemn și gaze, trepăduși veniți la căpătuială, băieți de Bruxelles veniți să ne învețe cum se muncește pe doi lei, ONG-ști plătiți să ne spună că sexul dintre un bărbat și o femeie e “câh”, mai modern este între doi băieți sau mai mulți, fără număr…

De toate și încă multe altele am avut și avem parte. Numai crize sanitare au fost câteva mari și late în ultimele decenii. Ne-au omorât găinile să ne ferească de gripa aviară. Acuma ne omoară porcii să ne ferească de gripa porcină. Au mai fost și alte gripe cu nume formate din litere și cifre, noi norme sanitare inventate peste noapte și aplicate alandala. Ce avem azi e doar cireașa de pe tortul unui experiment care ține de trei decenii și nu dă semne că se sfârșește. Măști? Dezinfectanți? Distanțare? Școală online? Cum să nu?! Mai aveți din astea? Că le aplicăm imediat, cum să nu?! Doar suntem buni la experimente.

Am experimentat noi atâtea feluri de totalitarism în ultimul secol, ce mai e o dictatură medicală?! Ce diferență e între tovarășii care veneau cu Volga neagră să te ia noaptea și domnii cu izoleta care te iau să te ducă la spitalul de carton? Nu vă lăsăți amăgiți, și tovarășii spuneau că tot pentru binele sociatății lucrează. Comentai și criticai deciziile regimului? În cel mai bun caz erai făcut cu ou și cu oțet în ședințele de la întreprindere; azi te pun la zid virtual pe rețelele de socializare că îndrăznești să ai alte opinii decât cele oficiale.

S-a schimbat ceva? Politica e aceeași, metodele-s neschimbate, poporul e la locul lui. Pentru că a învățat sa-și proiecteze durerea din paișpe la 20.000 de leghe distanță.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri