13 iunie 2024
Cuvânt pentru sufletCuvânt de învățăturăDuminica vameşului şi a fariseului

Duminica vameşului şi a fariseului

Duminica vameşului şi a fariseului – denumită astfel după Evanghelia rânduită a se citi la Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie, deschide perioada Triodului. Denumirea acestei perioade provine de la cartea de cult numită Triod, folosită cu preponderență în acest interval, care conține unele canoane alcătuite din 3 cântări (ode). Perioada Triodului este un timp de rugăciune mai intens, de ascultare mai atentă a Sfintei Scripturi, o perioadă de pocăință, de spovedanie, de împărtăşire mai deasă.

Evanghelia vameşului şi fariseului este, înainte de toate, un îndemn la rugăciune smerită. Prin pilda relatată, Domnul Iisus Hristos ne învață că nu orice rugăciune este primită de Dumnezeu, ci numai rugăciunea smerită. Din Sfânta Evanghelie se vede că fariseul este un om drept dar mândru, în timp ce vameşul este un om păcătos, dar smerit. Prima concluzie pe care o putem trage din ascultarea acestei Evanghelii este aceea că Dumnezeu preferă un păcătos smerit si nu un drept mândru. Dar, atenție, preferința lui Dumnezeu pentru smerenia vameşului nu înseamnă aprobarea păcatelor vameşului, nici nesocotirea faptelor bune ale farişeului. Să înțelegem: Evanghelia ne îndeamnă, în acelaşi timp, la fapte bune şi la modestie.

Când omul se smereşte, adică se goleşte de sinele egoist, de părerile prea bune despre persoana şi activitatea sa, atunci se umple de prezența smerită, iubitoare şi sfințitoare a lui Dumnezeu. Când omul este plin de sine, nu mai este loc pentru prezența iubitoare a lui Dumnezeu. De aceea Evanghelia ne învață că oricine se înalță pe sine se va smeri, adică omul mândru va fi umilit, va cădea, va decade şi diminua spiritual. Uneori, omul mândru poate fi smerit sau umilit chiar de către alți oameni mândri, care îl înfruntă, îl pedepsesc tocmai din cauza conflictului între orgolii diferite. Alteori umilirea vine din eşec, înfrângere, pagubă sau boală. Cine se iubeşte pe sine în mod pătimaş şi exclusivist, nu-l poate iubi cu adevărat nici pe Dumnezeu, nici pe semenii săi. Omul smerit, prin rugăciune sinceră, stăruitoare, se luminează, se leapădă de iubirea egoistă de sine, iar sufletul său se umple de iubirea sau harul lui Dumnezeu cel milostiv şi smerit. Omul cu adevărat smerit, nu se roagă numai pentru sine, ci şi pentru alții, pentru membrii familiei sale, pentru toți din comunitatea în care trăieşte, pentru întreaga Biserică şi pentru toți oamenii aflați în suferință din lumea întreagă.



Rugăciunea smerită este, aşadar, temelia iubirii duhovniceşti adevărate. Nimeni nu poate iubi cu adevărat pe semenii săi dacă iubirea sa este egoistă şi mândră, disprețuitoare şi judecătoare a altora, deoarece adevărata iubire este milostivă, binevoitoare, nu urăşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

Pr. Radu Grigoraș, Parohia Măgura, Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri