18 mai 2024
ActualitateDrujbe, lanțuri și material lemnos ridicate în vederea confiscării, în urma unor...

Drujbe, lanțuri și material lemnos ridicate în vederea confiscării, în urma unor percheziții domiciliare

Polițiștii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, un bărbat din comuna Brusturoasa, ar fi tăiat ilegal şi sustras arbori de pe proprietatea unui localnic.

În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate, la data de 10 februarie a.c., polițiștii împreună cu reprezentanți din cadrul Gărzii Forestiere Suceava şi ai Ocolului Silvic Comăneşti, au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Moineşti.



Astfel, la imobilul unui bărbat, de 69 de ani, din comuna Brusturoasa au fost identificate 11 piese buştean cu diferite lungimi şi diametre, esenţă foioase, specia fag cu un volum total de 3 m.c şi o valoare de aproximativ 500 de lei, iar la imobilele unui tânăr de 32 de ani şi al unui bărbat, de 56 de ani au fost identificate mai multe obiecte specifice activităţii de exploatare forestieră, folosite la comiterea infracţiunilor, respectiv două drujbe, 3 lanţuri moto-fierăstrău, un țapin, un topor, o macara și 10 lanţuri şi pene metalice.

Atât materialul lemnos cât şi obiectele identificate au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri