Două evenimente au ţinut capul de afiş al ultimei săptămâni de dinaintea Crăciunului, unul care ţine de viaţa spirituală, de moştenirea culturală a Bacăului, iar celălalt se încadrează în ceea ce am putea numi încheierea unui drum extrem de lung şi complicat al unei investiţii mult aşteptate şi necesare.
Nu-i mai puţin adevărat că şi aprobarea de către Consiliul Judeţean a achiziţionării „Casei Alecsandri” a necesitat ani şi ani de tergiversări, de procese prin diferite instanţe, de renunţări şi reveniri, care, până la urmă, au fost finalizate cu un gest ce trebuie apreciat al consilierilor judeţeni, de data aceasta, cu votul unanim.
Dincolo de actul administrativ şi politic, în spatele, de multe ori efectiv în centrul luptei pentru ca acest imobil să revină comunităţii, chiar cu un sacrificiu financiar, a fost un om, un intelectual care nu s-a dat bătut, nu a renunţat, a pus suflet, timp, răbdare, a bătut la multe uşi ferecate, şi-a susţinut în parlamentul local, la numeroase instituţii de cultură, în instanţe, a mobilizat opinia publică, personalităţi ale culturii române, cu argumente, cu documente, faptul că acea casă trebuie să devină o emblemă a oraşului, o instituţie de cultură, indiferent cum s-o numi ea.
Această mare izbândă aparţine profesorului Ioan Dănilă, în faţa căruia trebuie să ne ridicăm căciula, să-i mulţumim şi să-l lăsăm să-şi ducă gândul la faptă: Casa Memorială „Vasile Alecsandri”, mândră şi frumoasă, acum, la împlinirea a 200 de ani de la naşterea poetului.
Al doilea eveniment de care pomeneam la început este semnarea contractului de realizare a Centurii ocolitoare a Bacăului. Parafrazând, această investiţie este visul de ani şi ani al băcăuanilor, care a plecat de la o idee, de la o necesitate, de la un proiect pus pe planşetă tot de un băcăuan, fost subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor, Sergiu Sechelariu.
Au trecut aproape 15 ani de atunci, timp în care s-au semnat contracte, au fost inaugurate lucrările, au trecut potop de promisiuni. Acum s-a semnat un nou contract, parafat de factorii decizionali, de data aceasta cu un constructor român, băcăuan, care va trebui să demonstreze şi aici că este unul dintre cei mai buni din ţară. Se spune că orice lucrare, la români, cere sacrificii, spune legenda că uneori a fost nevoie chiar de sacrificii umane, dar este legendă, acum „sacrificiile” înseamnă inerţie, birocraţie, orgolii, rea credinţă, pe alocuri incompetenţă.
Cum obişnuim să spunem că tot răul este spre bine, să introducem în calcul şi o nouă speranţă, astfel ca peste 36 de luni Bacăul să scape din chingile prea strânse din trafic, de poluare, astfel ca lumina să pătrundă prin tunelul deschis spre dezvoltare ,dar şi prin tunelul deschis spre cultură.
