16 mai 2024
ActualitateDoua decenii pe baricadele unui sistem sanitar dezastruos

Doua decenii pe baricadele unui sistem sanitar dezastruos

Dr. Tatiana Cretu: „Nu m-am gandit sa plec din tara si acum imi pare rau”

De 20 de ani, sanatatea locuitorilor din Scorteni este in mainile unui om: medicul de familie Tatiana Cretu. Dispensarul de atunci al comunei a fost primul loc de munca al tinerei absolvente de Medicina. Cand priveste in urma la drumul presarat cu privatiuni, dar si impliniri, dr. Tatiana Cretu marturiseste ca nu s-a gandit sa plece nici din Scorteni, nici din Romania. “Acum imi dau seama ca am asteptat mereu ceva, dar nu stiu ce.”

Cabinetul medical din Scorteni mai pastreaza din dispensarul de altadata doar structura cladirii. In rest, totul este schimbat prin efortul si investitiile medicului de familie Tatiana Cretu. Atunci cand s-a prezentat la primul sau loc de munca, tanara absolventa de Medicina a gasit o singura incapere functionala, dar si aceea insalubra. “Asa se acorda asistenta medicala, intr-un spatiu inghesuit si cu mucegai. Acolo statea si medicul, si asistenta, acolo faceau si tratamentele. De 10 ani si mai bine tot investesc in acest spatiu. Dinainte de a-l cumpara, in 2006. Calcule nici nu are rost sa mai fac. Acum, de exemplu, ma uit in jur si vad ca ar trebui sa o iau de la capat, fiindca mereu se degradeaza cate ceva.”

Medicul si pacientii au “crescut” impreuna

Conditiile din cabinet au fost doar o parte din greutatile cu care s-a confruntat noul medic din comuna. Educarea populatiei a insemnat o munca titanica. “Pacientii mei au invatat cand trebuie sa vina la medic si cand nu, sa nu cheme ambulanta daca eu sunt la cabinet si sa respecte programarile. Au vazut si oamenii ca nu are rost sa vina toti gramada dimineata, sa stea la coada si sa se enerveze. Inainte de a introduce programarile s-au mai si incaierat prin sala de asteptare.” Chiar si asa, numarul pacientilor care se prezinta zilnic la medic depaseste cele 20 de programari permise de Casa de Asigurari de Sanatate. “Nu ma pot incadra in cele 15 minute alocate fiecarui bolnav. Numai pana se dezbraca si se imbraca iarna un batran si trec minute bune. Iar la mine este regula: toti pacientii se dezbraca daca au venit la doctor.” Bolile sunt specifice mediului rural: afectiuni respiratorii “cat lumea” la copii si patologie cardiovasculara sau digestiva la adulti.



Vin vremuri si mai grele

Ca toti ceilalti medici de familie din tara, dr. Tatiana Cretu asteapta cu neliniste incheierea noului contract cu Casa de Asigurari (la 1 iunie sau iulie). “Am fost recent la un forum la care s-a discutat despre capcanele acestui contract. Cea mai periculoasa pentru medici si pentru pacienti este introducerea unui plafon de medicamente la nivelul cabinetului medical. Am pacienti cu polimedicatie. Daca la jumatatea lunii imi vin pacienti cu boli acute, dar am terminat bugetul pe cronici? Cum sa le spun ca nu le mai dau reteta compensata? Cum sa le cer sa-si cumpere medicamentele dintr-o pensie de CAP?” Limitarea consultatiilor se va aplica mai drastic prin noul contract. “Daca il semnam, nicio reteta sau trimitere de urgenta nu vom mai putea da peste cele 20 permise de Casa. Se pun tot felul de restrictii, dar nu se gandeste nimeni ca am asteptat luni de zile vaccinurile pentru cei mici. Avem copii de un an si 7 luni care ar fi trebuit vaccinati la un an, dar s-a intarziat. Nu este normal.Sistemul sanitar este un dezastru. Nu m-am gandit sa plec din tara si acum imi pare rau. Am asteptat ceva si nu stiu ce.”Poate respect din partea unui sistem care se reformeaza haotic pe banii, timpul si nervii medicilor si pacientilor.
Doina Mincu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri