Sunt câteva zile de când trăim în stupoare, zicându-ne că nu e adevărat. Refuzăm să ne obișnuim cu gândul că Liviu Dănceanu, vechiul și statornicul prieten al revistei noastre, nu mai este printre noi.
Cu o punctualitate de ceasornic elvețian, trimitea, lună de lună, la redacția Ateneu, o profundă, subtilă, rafinată tabletă la rubrica lui de autor, intitulată Mondo Musica. Liviu avea o bucurie totală, de nedescris de a face muzică, de a cânta, dăruindu-se fără rest pasiunii sale.
Avea și o rară bucurie de a gândi, vedea idei, fiind un strălucit eseist. Scria și delicate versuri, melancolice, de natură reflexivă. Și avea, în cel mai ridicat grad, cultul prieteniei, al afinităților elective, o politețe a inimii, o prezență de o caldă umanitate.
Compozitor de elită, deschizând noi orizonturi în muzica de azi, dirijor, întemeietor de ansambluri, de festivaluri, profesor, eseist de clasă, spirit elevat, fire generoasă, nobilă, Liviu Dănceanu lasă în urma sa un gol imens.
Noi, cei de la Revista de Cultură Ateneu, îi vom păstra cea mai luminoasă amintire Domnului Mondo Musica. Și ne vom uita mereu în colțul de pagină unde era rubrica sa cu sentimentul unei pierderi ireparabile. Fie-ți somnul lin, Liviu dragă!
Carmen Mihalache și redacția Revistei ATENEU
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
