Doar trei zile până la Concertul Omagial ”Remember Cenaclul Flacăra”

Publicul băcăuan mai are de așteptat trei zile până când îi va putea vedea și asculta ”live”, pe scena Ateneului – Filarmonica ”Mihail Jora” din Bacău, pe artiștii Andrei Păunescu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Cristian Buică, Mădălina Amon, Valentin Moldovan, Walter Ghicolescu, Vasile Mardare, Arpad Domokos și Vanghele Gogu.

Aceștia sunt invitații evenimentului dedicat poetului Adrian Păunescu și mișcării Cenaclul Flacăra, intitulat ”Concert Omagial în memoria poetului Adrian Păunescu – Regal Remember Cenaclul Flacăra, 44 de ani de înființare”, un eveniment inițiat și organizat de Oana Cornescu din Bacău, prin Fundația Constantin, reprezentată de Andrei Păunescu.

”Pe lângă tot ce reprezintă Cenaclul Flacăra din punct de vedere artistic, social și patriotic, mai trebuie adăugat ceva: Unicitatea acestui fenomen. Cenaclul Flacăra avea să devină centrul spiritualității românești, loc în care istoria neamului era rostită în versuri de către noile talente descoperite. Avem datoria de a păstra vie amintirea unui mare poet și patriot român, Adrian Păunescu. Totul este să-l cunoaștem adevărat, citindu-i opera. Cunoscându-i opera, îi vom (re)cunoaște valoarea.



Vorbim despre acest adevărat Regal, datorită unor oameni și prieteni deosebiți. Ei au făcut tot posibilul și m-au sprijinit în realizarea acestui eveniment, un vis al meu pe care doresc să-l transmit și băcăuanilor. Mulțumesc din suflet: DEDEMAN, HOTEL DUMBRAVA, INTER-AUTO, AGRICOLA INTERNATIONAL, SOMA, SSAB-AG, BARLETA, TELETRANS, BOFIPACK, CORABO-VIN, FILMIR PROD și BASAROM!”, este mesajul transmis de inițiatorul și organizatorul concertului, Oana Cornescu.

Spectacolul va avea loc sâmbătă, 16 septembrie, la sala Ateneu din Bacău, cu începere de la orele 18.30. Prețul unui bilet la Regal – Remember Cenaclul Flacăra este de 40 lei, biletele fiind puse în vânzare la casieria Filarmonicii ”Mihail Jora” Bacău.

Cotidianul Deșteptarea este partener media al evenimentului.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"